Skip to content
Iași Știri locale

Iași: Diana Cimpoeşu, despre incendiul de la Spitalul de Copii – Toate persoanele care au necesitat evacuare se aflau în altă zonă decât în cea afectată

News.ro

Medicul şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că pacienţii, părinţii acestora, dar şi cadrele medicale de la Spitalul de Copii din Iaşi au fost evacuate din motive de siguranţă din zona unde a izbucnit incendiul şi că nicio persoană nu a avut de suferit.

Toate persoanele care au necesitat evacuare, pe etajele doi şi trei, se aflau în altă zonă decât în cea afectată. Nu au fost afectaţi de fum, de flacără sau de gaze toxice. Au fost evacuaţi în total 12 copii, internaţi în saloane de pe etaje diferite. Printre ei este şi un copil intubat, ventilat mecanic. Cu toţii au fost evacuaţi din motive de securitate. Ei se află acum la etajul unu şi la etajul patru. Sunt etaje care nu au fost afectate de incendiu, de fum sau de apa folosită pentru stingerea incendiului”, a spus medicul Diana Cimpoeşu, potrivit news.ro.

Ea a precizat că sursele de energie şi cele de oxigen au fost deconectate la timp pe etajul unde s-a produs incendiul şi că personalul medical a evacuat rapid pacienţii.

Medicul ieşean a mi spus că starea cadrelor medicale implicate în procesul de evacuare este una bună, ea precizând că ”evident au existat şi unele reacţii emoţionale”.

Un incendiu a izbucnit, marţi, la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, iar 30 de persoane au fost evacuate, 12 fiind copii şi şapte aparţinători.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *