O echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi a reuşit să extirpe o formaţiune tumorală cerebrală de trei centimetri de la o fetiţă în vârstă de 3 luni.
Mama bebeluşului, Nicoleta Hurdui, povesteşte ce simptome a avut copilul şi cum a ajuns la spitalul din Iaşi.
„Era sănătoasă, nu am avut nicio problemă cu ea până acum. Dintr-odată a avut două vărsături şi am zis să mergem cu ea la Galaţi, că nu ştiam despre ce este vorba. Toate analizele de sânge erau bune, dar ea totuşi vomita şi nu ştiam ce să facem. Doctorii de la Galaţi ne-au spus să venim la Iaşi. Aici, i s-a făcut CT şi RMN, iar medicii ne-au spus că are tumoră şi lichid la cap. Prima operaţie a fost pentru lichid. A doua oară, pentru tumoră. Acum sperăm să fie bine. Vedem semne că zâmbeşte, gângureşte singură, dă din mânuţe, din picioare. Însă este foarte greu. Mai am un băieţel acasă şi o fetiţă. Băieţelul este cu handicap, iar ceea ce este acum cu ea este foarte greu”, a arătat mama bebeluşului.
Neurochirurgii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” din Iaşi au decis să intervină chirurgical pentru a salva viaţa bebeluşului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News