Skip to content
Iași Știri locale

Iași: O Primărie a refuzat plata unei facturi pentru că a fost trimisă prin e-mail, nu prin poștă. Ce s-a întâmplat

energyharbor.com

În faţa instanţei, reprezentanţii primăriei au afirmat că nici nu primiseră factura, deşi aceasta fusese trimisă pe adresa oficială de e-mail a instituţiei. Până la urmă, factura pierdută a fost găsită de judecători în dosar, semnată chiar de oficialii comunei.

O primărie din judeţul Iaşi a refuzat plata unei facturi de peste 40.000 de lei, pentru că aceasta fusese trimisă pe e-mail, iar nu printr-o scrisoare recomandată. A fost dată în judecată şi a pierdut procesul.

Concret, în aprilie anul trecut, între Primăria Golăieşti şi SC Zest DP SRL a fost încheiat un contract privind întocmirea documentaţiei necesare pentru consolidarea unui tronson de drum comunal din centrul localităţii. Firma se obliga să întocmească documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie în decurs de o lună, iar primăria, să plătească pentru aceasta suma de 41.650 lei.

Documentaţia a fost predată în mai, fără obiecţiuni, iar factura a fost trimisă pe adresa de e-mail menţionată în contract, în iunie.

Plata facturii însă nu a mai fost făcută, motiv pentru care firma s-a adresat instanţei. În faţa magistraţilor Judecătoriei, reprezentanţii Primăriei Golăieşti au afirmat că au insistat ca firma să aducă factura în format hârtie la primărie sau să o trimită printr-o scrisoare recomandată, întrucât la contul de e-mail au acces mai multe persoane şi nu poate fi garantată primirea.

„Cert este faptul că factura de plată în original, aferentă contractului de prestări servicii, nu a fost niciodată comunicată, pârâta nefiind în posesia acesteia”, au precizat oficialii din Golăieşti.

Analizând contractul dintre cele două părţi, magistraţii Tribunalului au constatat că acesta nu menţiona ca factura să fie comunicată exclusiv prin predarea directă sau prin scrisoare recomandată. În plus, factura trimisă pe e-mail nu era propriu-zis electronică, ci pur şi simplu o scanare a facturii în format hârtie, cu semnătura olografă a emitentului.

Ca urmare, judecătorii au obligat primăria Golăieşti să achite factura, plus cheltuielile de judecată, în valoare de 3.333 de lei. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile, informează adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *