Iaşi: Poliţiştii şi procurorii DIICOT au reţinut o persoană, după ce au descoperit în locuinţa acesteia canabis

Sursă foto: diicot.ro

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi – Serviciul Antidrog, împreună cu cei ai Secţiei 4 Rurală Miroslava de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi şi cu procurorii DIICOT– Serviciul Teritorial Iaşi, au documentat activitatea infracţională a unei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc. Astfel, persoana a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru deţinerea, fără drept, în vederea comercializării, a 1,4 kilograme de canabis, descoperite la domiciliul acesteia, în urma unei percheziţii.

La data de 1 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Din actele de urmărire penală efectuate a reieşit că, la data de 28 septembrie 2023, persoana ar fi deţinut, fără drept, în vederea comercializării, 1,4 kilograme de canabis (drog de risc) descoperite la domiciliul său, în urma unei percheziţii”, arată comunicatul de presă al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO).

Sursa citată mai spune că, la data de 5 ianuarie, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au  admis contestaţia formulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi şi au dispus arestarea preventivă a persoanei cercetate pentru 30 de zile.

Reprezentanţii BCCO mai fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: