Catedrala Mitropolitană din Iaşi a pregătit 20 de vase cu apă pentru ziua de 6 ianuarie, când ortodocşii prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, cum se spune în mod tradiţional acestei sărbători.
Directorul de Comunicare al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Lucian Apopei, a declarat, vineri, că în cursul acestei zile au fost pregătite şi aşezate în curtea Ansamblului Mitropolitan 20 de vase cu apă, a câte 500 de litri fiecare, pentru Aghiasma Mare.
Conform programului, pe 4 ianuarie crucea de Bobotează, îmbrăcată în crengi de brad şi împodobită cu crizanteme, va fi aşezată în faţa treptelor de intrare în Catedrala Mitropolitană. Slujba liturgică din ziua prăznuirii Botezului Domnului va fi oficiată în două locaţii diferite din incinta Ansamblului Mitropolitan, la altare diferite, cu începere de la ore diferite.
„Credincioşii pot participa în incinta Paraclisului Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Sala „Eclesia” din Muzeul Mitropolitan, de la ora 6,30, respectiv în Catedrala Mitropolitană, unde Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9,00. Sfinţirea cea mare a apei sau slujba de Aghiasma Mare se va săvârşi la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala Mitropolitană, pe esplanada din faţa intrării în locaşul de cult, ca şi în anii precedenţi, în jurul orei 11,00″, a explicat preotul Lucian Apopei.
Credincioşii care vor dori să ia Aghiasmă Mare de Bobotează vor trebui să se aşeze, întocmai ca şi anul trecut, pe rândul care va fi coordonat cu sprijinul autorităţilor locale.
„Va exista şi un rând separat al credincioşilor care doresc să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cei care ies din Catedrală de la închinat vor avea şi posibilitatea să se aşeze apoi la rând spre a primi Aghiasma Mare sau vor putea staţiona în incinta Ansamblului Mitropolitan pentru a asista la slujba de sfinţire care se va săvârşi începând cu ora 11,00 pe esplanada din faţa Catedralei. Aghiasma Mare va fi oferită apoi credincioşilor de aproximativ 50 de voluntari coordonaţi de clericii care slujesc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Pentru sărbătoarea Bobotezei din acest an, au fost pregătite la Catedrală 20 de vase cu apă a câte 500 de litri fiecare”, a precizat reprezentantul Mitropoliei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News