ÎCCJ a decis ca titlurile științifice să fie irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil

Sursă foto: Wikipedia
Sursă foto: Wikipedia

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis printr-o sentință pronunțată în aprilie, dar prezentată de presă recent, că titlurile științifice sunt irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil. Potrivit surselor Q Magazine este vorba de cazul fostului consilier prezidențial Daniel Moldoveanu.

În 2018, Academia Serviciului Român de Informații „Mihai Viteazu” reclama la CNATDCU pentru plagiat mai multe persoane care au obținut titlul de doctor aici, între care se număra și Daniel Andrei Moldoveanu. Numărul sesizărilor de plagiat făcute de ANIMV împotriva unor persoane cărora le-a acordat titlul științific de doctor în domeniile Științe militare și Informații sau Informații și Securitate națională ajunsese în acela an la 26.

La data susținerii tezei, în 2013, Daniel Moldoveanu era consilier pe probleme de securitate al președintelui Traian Băsescu și directorul Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații, coordonând cele mai mari structuri de intelligence din România, amintea Emilia Șercan pentru PressOne, fiind jurnalistul care a studiat și monitorizat atent mai multe teze de doctorat ale unor persoane publice, în care s-a constatat că se plagiase.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL