Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti) şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES lansează, vineri, proiectul „Aplicaţie AI – Ştirile Agerpres”, într-un eveniment organizat la Palatul Parlamentului.
„Aplicaţia AI – Ştirile Agerpres” utilizează inteligenţa artificială pentru a livra ştiri de calitate, iar prin integrarea tehnologiei blockchain şi a tokenurilor non-fungibile (NFT), proiectul îşi propune să garanteze autenticitatea şi provenienţa informaţiilor, promovând jurnalismul de calitate şi protejând publicul de riscurile dezinformării.
În cadrul conferinţei de lansare vor fi prezentate şi rezultatele proiectului-pilot „Agerpres Daily News | Hold History”, care a demonstrat potenţialul tehnologiilor avansate în combaterea dezinformării şi în promovarea unui jurnalism de calitate. De asemenea, proiectul-pilot a demonstrat cum tehnologiile inovative pot contribui la îmbunătăţirea procesului de verificare a ştirilor, oferind o soluţie sigură pentru arhivarea şi accesarea informaţiilor într-un mod transparent şi eficient.
Tot în cadrul evenimentului vor fi discutate impactul acestor tehnologii asupra ecosistemului media din România şi posibilităţile de scalare ale proiectului „Aplicaţie AI – Ştirile Agerpres” pe plan naţional şi internaţional. Nu în ultimul rând, participanţii vor avea ocazia să afle mai multe despre cum pot contribui activ la acest proiect.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News