Skip to content
Politică

Ieșire dură a lui Tăriceanu la adresa unui jurnalist

reportervirtual.ro

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a avut o reacție extrem de tăioasă, luni, la adresa unui jurnalist care încerca să afle poziția acestuia referitoare la solicitările protestatarilor cu privire la Codurile Penale.

Astfel, șeful Senatului i-a acuzat pe reprezentanții presei că ”se erijează” în purtători de mesaj ai manifestanților, informează HotNews.ro.

Chestionat despre revendicările oamenilor, care „care consideră ca subiectul nu este încheiat”, în condițiile în care măsurile din OUG 13 ar urma să de regăsească într-un proiect de lege, Tăriceanu a reacționat dur, întrerupându-l pe reporter: „Cine, ce înseamnă oamenii? Sunteți cumva delegat de cineva?”

„Absolut deloc, încerc să îmi fac meseria, încerc să-i ascult pe oamenii din piață și pe dumneavoastră în aceeași măsură„, a fost răspunsul jurnalistului.

„Dacă ați avea o delegație din partea unui grup atunci, sigur, nu am nicio problemă. (…) Haideți fiecare să ne facem meseria în mod corect. Adresați-vă întrebarea, nu trebuie să îmi spuneți… Dumneavoastră eu bănuiesc că reprezentanți un post de radio sau de televiziune. Vorbiți ca ziarist și nu am niciun fel de problemă și vă răspund”, a replicat Tăriceanu.

„Eu am spus altceva: nu vă erijați în purtătorul de cuvânt al unora care nu v-au mandatat. (…) Stați puțin, dvs. nu sunteți delegați ca reprezentanți ai poporului. Reprezentați un suport media, vorbiți în numele lui. (…) Dar să știți că nu puteți dumneavoastră să contestați dreptul unui parlamentar, dacă vrea să depună un proiect de lege. Depășim orice discuție rezonabilă”, a mai spus Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *