IFC stimulează tranziţia către o economie verde a României cu două proiecte cheie

Sursă foto: Facebook/ Makhtar Diop

Makhtar Diop, director general al International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, a anunţat săptămâna aceasta două acorduri majore menite să catalizeze tranziţia către o economie verde, să stimuleze incluziunea financiară şi creşterea economică sustenabilă în România, cu prilejul primei sale vizite în România.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei financiare, IFC se asociază cu BRD Groupe Societe Generale într-o tranzacţie de transfer sintetic al riscurilor semnificative (SRT), în cadrul căreia IFC va furniza o garanţie de risc pentru un portofoliu de până la 700 de milioane de euro care cuprinde credite pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi pentru companii mari. Capitalul eliberat prin SRT, o premieră atât pentru IFC, cât şi pentru BRD în România, îi va permite băncii să acorde credite în valoare de până la 315 milioane de euro pentru finanţarea iniţiativelor legate de climă şi a întreprinderilor mici deţinute de femei.

De asemenea, IFC acordă Warehouses De Pauw NV (WDP), un fond de investiţii imobiliare belgian, un împrumut „verde” de aproximativ 300 de milioane de euro pentru a-şi extinde portofoliul de active semi-industriale şi logistice ecologice şi eficiente energetic în România. Finanţarea include componente legate de sustenabilitate, care stimulează WDP să continue să îşi îmbunătăţească agenda schimbărilor climatice, prin creşterea ponderii proprietăţilor certificate EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) şi prin extinderea capacităţii de generare de energie electrică prin instalarea de panouri solare pe acoperişurile clădirilor din România. Împrumutul este finanţat cu 150 de milioane de euro din fondurile IFC, restul fiind mobilizat de la investitori, inclusiv de la Sumitomo Mitsui Banking Corporation. Totodată, IFC a sprijinit WDP în proiectarea primului său împrumut legat de sustenabilitate în contextul unui nou cadru de economisire a energiei şi de reducere a emisiilor.

„Proiectele anunţate astăzi subliniază angajamentul IFC de a sprijini România să deblocheze potenţialul sectorului său privat, pentru a promova o dezvoltare sustenabilă şi incluzivă. Prin valorificarea instrumentelor de finanţare inovatoare şi prin parteneriate cu guvernul şi sectorul privat, ne propunem să îmbunătăţim infrastructura de afaceri a ţării, să stimulăm iniţiativele privind schimbările climatice şi să oferim noi oportunităţi întreprinderilor mici deţinute de femei”, a declarat directorul general al IFC, Makhtar Diop.

Potrivit IFC, pentru tranziţia către o economie verde a României sunt necesare investiţii de două ori mai mari decât în alte ţări europene (7% din PIB pe an, faţă de o medie de 4%), doar 1,6% din creditele acordate de bănci fiind alocate în prezent proiectelor ecologice.

IFC are în România cea mai mare expunere din Europa, cu un portofoliu de 2,1 miliarde de dolari, şi a zecea cea mai mare expunere la nivel global, cu peste 7 miliarde de dolari investiţi în diverse sectoare din 1991. Sumele angajate de IFC în acest an fiscal se ridică la un nivel record de 1,5 miliarde de dolari, din care 1,1 miliarde de dolari mobilizate de la investitori, completate de consiliere pentru a accelera tranziţia ecologică.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: