IGPR: 169 de percheziţii în ţară privind dosare economico-financiare; 75 de persoane vor fi audiate

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Poliţiştii efectuează miercuri dimineaţă 169 de percheziţii domiciliare şi pun în aplicare 75 de mandate de aducere în cadrul unor dosare referitoare la infracţiuni economico-financiare.

”Astăzi, 29 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară”, informează IGPR într-un comunicat transmis AGERPRES.

Astfel, poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 169 de percheziţii domiciliare şi pun în aplicare 75 de mandate de aducere, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancrută frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracţiuni prevăzute de Codul fiscal, furt calificat, tentativă de omor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal, arată sursa citată.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activităţile se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliţiei Române pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: