IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre care canabis, 3 – CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, cocaină, fiind identificate 37 de tranzacţii.
”Astăzi, 21 mai, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pun în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Timiş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept şi fără a deţine autorizaţie”, anunţă IGPR.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News