IGPR: Amenzi de peste 15000 lei și 6 persoane cercetate penal, în urma operațiunii „Clean Waters”

Sursă foto: portofconstantza.com
Sursă foto: portofconstantza.com

Poliţia Română – Direcţia de Poliţie Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Autoritatea Navală Română şi Garda Naţională de Mediu, a organizat în perioada 22 – 28 septembrie operaţiunea „Clean Waters”, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 15.000 de lei şi cercetate penal şase persoane.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de IGPR, activităţile au vizat respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, prevenirea şi combaterea poluării, verificarea personalului navigant şi a conducătorilor de ambarcaţiuni, pe linia consumului de băuturi alcoolice, respectarea regimului juridic al frontierei de stat şi prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale.

Totodată, au fost desfăşurate acţiuni pentru verificarea respectării prevederilor referitoare la regimul deşeurilor, evidenţa deşeurilor, depozitări, instalaţii de stocare, epurare, racorduri de descărcare la mal sau plutitoare a apelor impurificate (nave, docuri, pontoane), combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu produse accizate, verificarea legalităţii folosirii forţei de muncă, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a deţinerii şi folosirii uneltelor de pescuit interzise, precum şi a valorificării fără documente legale a peştelui şi produselor piscicole, asigurarea respectării legislaţiei în vigoare referitoare la extracţia şi valorificarea produselor de balastieră, protecţia intereselor statului în materie de fiscalitate şi protejarea mediului înconjurător.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: