Aproape 100 de persoane semnalate prin Sistemul Informatic Schengen (SIS), deoarece nu aveau dreptul de a se afla în acest spaţiu, au fost depistate de poliţiştii români în perioada 15 – 21 septembrie.
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada menţionată, 818 persoane, opt autovehicule şi 43 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 606 persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR.
„Poliţiştii români au pus în aplicare 16 mandate europene de arestare, au depistat 97 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 218 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 15 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen”, arată sursa citată.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 30 de documente, fiind găsite şapte autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 212 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR.
„Dintre acestea, 20 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 12 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 18 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 19 erau semnalate dispărute de către autorităţile române”, precizează IGPR.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 13 documente şi un autovehicul căutat de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News