IGSU a cerut un raport complet de la ISU Prahova cu controalele şi măsurile dispuse la Ferma Dacilor

Sursă foto: Facebook / ISU Prahova

IGSU a cerut un raport complet de la ISU Prahova cu controalele şi măsurile dispuse la Ferma Dacilor în ultima perioadă. Acestea vor fi analizate şi se va stabili dacă au existat deficienţe în îndeplinirea activităţilor de control.

”În urma tragicului eveniment produs în această dimineaţă la un operator din judeţul Prahova, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate, inclusiv deficienţele constatate şi sancţiunile aplicate, dacă acestea există, precum şi măsurile dispuse de personalul de specialitate în scopul remedierii deficienţelor constate la nivelul spaţiilor aparţinând operatorului economic cu funcţiuni de cazare situat în localitatea Tohani din judeţul Prahova, în timpul verificărilor efectuate”, a transmis, marţi seară, IGSU, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că acest raport a fost solicitat şi de şeful DSU, dr. Raed Arafat.

”Va face obiectul unei analize ample, alături de specialişti ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul IGSU. Datele prezentate vor contribui la crearea unui imagini obiective asupra activităţilor derulate de ambele părţi, îndatoririle şi obligaţiile aferente fiecărui sector de activitate, în scopul protejării vieţii şi a bunurilor cetăţenilor”, a mai transmis IGSU.

Instituţia a precizat că, în cazul în care vor fi constatate nereguli sau deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor, vor fi dispuse măsurile care se impun.

Un puternic incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la pensiunea Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, din judeţul Prahova. Şase trupuri carbonizate, inclusiv un copil, au fost găsite de către salvatori în pensiune. În cazul celei de-a şasea victime carbonizate, nu se poate preciza dacă este adult sau minor, a informat IGSU. Acţiunile de căutare continuă. Autorităţile din Prahova afirmă că 26 de persoane se aflau la pensiune, ele participând seara trecută la o petrecere.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL