Skip to content
Societate

IGSU anunţă că cei 142 de pompieri români au ajuns în Grecia şi şi-au stabilit baza la nord de Atena

zdbc.ro

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, sâmbătă seară, că cei 142 de pompieri români care au plecat în a doua misiune pentru a ajuta la stingerea incendiilor din Grecia au ajuns la destinaţie şi şi-au stabilit baza la nord de Atena.

Cei 142 de pompieri au ajuns cu bine în Grecia! Baza salvatorilor români este stabilită la Nord de Atena, în zona Elefsina. Va urma o perioadă în care fiecare efort contează, fiecare sprijin va face diferenţa!”, a transmis IGSU.

Conform sursei citate, autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceştia fiind responsabili de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de pădure.

În mod permanent se menţine legătura cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi seară, că România trimite 142 de pompieri într-o nouă misiune în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure din această ţară. Pompierii vor pleca cu 28 de autospeciale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *