Skip to content
Societate

IGSU anunță că peste 4.400 de intervenţii ale pompierilor au avut loc în ultimele trei zile

igsu.ro

Peste 4.400 de intervenţii în situaţii de urgenţă au avut de gestionat pompierii militari, de vineri până duminică, majoritatea constând în asistenţă medicală, echipajele SMURD acţionând pentru acordarea primului ajutor unui număr de 3.573 de persoane aflate în dificultate.

Salvatorii au acţionat pentru stingerea a 340 de incendii, precum şi în alte 617 intervenţii, în sprijinul comunităţilor, cum ar fi deblocare de persoane sau animale, distrugere muniţie neexplodată, informează luni IGSU.

Potrivit unui comunicat, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate în 11 accidente rutiere.

În afara intervenţiilor în cazul evenimentelor rutiere, o atenţie deosebită a fost acordată şi incendiilor care au cuprins vegetaţia uscată.

„În acest sfârşit de săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea a 222 de astfel de incendii, care au afectat o suprafaţă de peste 390 de hectare. În astfel de cazuri, flăcările se întind cu repeziciune, iar salvatorii depun un efort considerabil pentru a limita şi lichida arderea necontrolată. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât în apropierea câmpurilor arzânde se află locuinţe şi există pericolul de propagare a incendiilor. Pentru evitarea unor astfel de situaţii, adresăm rugămintea cetăţenilor să ţină cont de faptul că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă„, se arată în comunicatul IGSU.

1 comentariu la “IGSU anunță că peste 4.400 de intervenţii ale pompierilor au avut loc în ultimele trei zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *