ILEGALITĂȚILE din ”ograda” lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidenţiale, care este convins că poate conduce România în următorii 10 ani, pare că nu poate gestiona nici măcar probleme din propria ”ogradă”, Sibiu.

Directorul Camerei de conturi Sibiu, Emil Citrea, extinde ilegal hotelul fiicei sale, conform jurnaliştilor de la evz.ro.
Emil Citrea nu respectă autorizația de construire: imobilul ridicat în beneficiul Ianinei Citrea are mai multe etaje și e mai întins decât prevăd limitele aprobate.

Emil Citrea, directorul instituției a cărei menire este de a verifica dacă banii publici din județul Sibiu sunt cheltuiți în mod corect și legal, are probleme tocmai cu respectarea normelor legale: imobilul aflat în construcție în baza unei autorizații obținute de el anul trecut nu respectă acea autorizație.

În ultima zi din iulie a anului trecut, soții Emil Constantin și Paraschiva Citrea primesc autorizația de construire nr. 577 pentru „construire spațiu polifuncțional” pe strada Charles Darwin din Sibiu. Construcția urma să fie lipită de existentul Hotel Roberts, hotel care în acte aparține societății deținute de Ianina Roberts, fiica lui Emil Citrea.

Autorizația eliberată de primărie pentru viitorul imobil cu demisol, parter și un etaj prevede că suprafața de teren ocupată urma să fie de 186 de mp. Pe cele trei niveluri, noul imobil care să completeze Hotelul Roberts ar fi urmat să aibă, în final, aproximativ 376 de mp, utili, se mai arată în aceeași autorizație.
Potrivit planurilor, pe terenul de 539 de mp urma să se construiască spațiul polifuncțional pe locul unei case de locuit lipită de hotel. În continuarea acestei noi clădiri urma o terasă peste parter cu un balcon cu acces de la nivelul etajului. Pe locul ocupat de vechea curte urma amenajată o grădină cu gazon, bănci de odihnă și o fântână.

Lucrările au început în primăvara acestui an, iar primii care au sesizat că lucrurile nu sunt în regulă au fost vecinii. Construcția ocupă terenul disponibil aproape 100%, deși în documentație este prevăzut un POT de 34,67%, iar planul urbanistic prevede un POT maxim de 35%). În locul terasei și al balconului din proiect sunt ridicate ziduri cu geamuri mari, iar clădirea care – teoretic – ar urma să se limiteze parter, demisol și etaj are în lucru deja și stâlpii de susținere pentru etajul doi.

Vecinii au sesizat autoritățile în mai. „Vă aducem la cunoștință că beneficiarul AC cu nr. 577/31.07.2013 nu a respectat documentația tehnică autorizată, motiv pentru care se va aplica o sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii 50/1991 (a construcțiilor – n.r.)”, au primit vecinii răspuns semnat de Adrian Aldea, directorul Poliției locale Sibiu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL