Bărbatul care şi-a agresat fosta iubită şi apoi s-a baricadat în locuinţa acesteia din Chiajna, ameninţând că se aruncă de la etaj, a fost preluat de poliţişti. Aceştia au deschis dosar penal pentru mai multe infracţiuni.
”În urma activităţilor derulate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, împreună cu cei 4 negociatori din cadrul SIIAS-IGPR(2) şi IPJ ILFOV(2) şi cu sprijinul luptătorilor din cadrul SIIAS şi a pompierilor din cadrul ISUBIF, bărbatul de 39 de ani, care a refuzat să iasă din imobil, se află în custodia poliţiştilor”, a transmis IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că, în urma plângerii formulate de către femeia de 32 de ani, poliţiştii Oraşului Chitila au deschis dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, violenţă în familie şi viol, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
În cursul zilei de joi, bărbatul şi-a agresat fosta iubită şi apoi s-a baricadat în locuinţa acesteia, ameninţând că se aruncă de la etaj.
Femeia nu mai era în locuinţă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News