Ilfov: Peste cinci tone de petarde şi artificii, deţinute ilegal, descoperite în ultimele zile, în urma percheziţiilor

Sursa foto: Pexels

Peste cinci tone de articole pirotehnice au fost descoperite, în perioada 22-27 decembrie, de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov, în urma unor percheziţii făcute de către poliţiştii ilfoveni în Bucureşti şi în mai multe localităţi ale judeţului Ilfov, dar şi în Bucureşti. Verificările arată că petardele erau deţinute fără drept în vederea comercializării şi ajungeau la clienţi atât direct, cât şi vândute online şi trimise prin serviciile de curierat.

Mai multe dosare penale au fost deschise de către poliţiştii din Ilfov după ce au identificat persoane fizice sau juridice care deţineau, spre comercializare, cantităţi foarte mari de petarde şi artificii care  nu pot fi utilizate decât de către persoane autorizate.

Astfel, la data de 22 decembrie poliţiştii ilfoveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au făcut patru percheziţii – două în Capitală şi câte una în localităţile Vidra, Afumaţi – la domiciliile mai multor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

„În urma percheziţiei efectuate la adresa unui bărbat de 53 de ani, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat cantitatea de 700 kg de articole pirotehnice, din categoria P1, F2 şi F3, ce ar fi fost deţinute fără drept, în vederea comercializării către persoane fizice, precum şi un pistol neletal supus autorizării”, informează, miercuri, Poliţia judeţeană Ilfov.

În aceeaşi zi, poliţiştii ilfoveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au pus în aplicare un mandat de reţinere, predare şi percheziţionare a trimiterilor poştale, la o societate comercială având obiect de activitate transportul coletelor-curierat,  context în care, au descoperit şi indisponibilizat din 92 de colete, care cântăreau în total 1850 de kilograme, în care se aflau articole pirotehnice din categoriile P1, F2 şi F3. Şi acestea erau deţinute fără drept, fiind comercializate  prin serviciile poştale de curierat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL