În cadrul unei ceremonii oficiale, desfășurate miercuri, Ilie Bolojan a preluat interimar, mandatul de președinte al României. El a fost întâmpinat, la sosirea la Palatul Cotroceni, de președintele demisionar Klaus Iohannis, după care au avut o întrevedere oficială. La finalul acesteia, Klaus Iohannis i-a urat succes lui Ilie Bolojan.
Fostul președinte a plecat de la Palatul Cotroceni fără antemergător cu girofar. Încheierea mandatului a fost marcată cu o scurtă ceremonie pe Platoul Marinescu al palatului, cu Gardă de onoare, la care au asistat angajații Administrației prezidențiale. După intonarea imnului de stat, Klaus Iohannis a trecut în revistă și a salutat Garda de onoare.
El a făcut o scurtă oprire și în fața grupului de jurnaliști aflați la Cotroceni, cărora le-a spus doar: „Dumnezeu să binecuvânteze România”. În timp ce se urca în mașină, Iohannis a fost aplaudat de angajații Administrației prezidențiale. Fostul lider de la Cotroceni i-a salutat doar cu un scurt gest din cap.
Ilie Bolojan asigură interimatul până în luna mai. Astfel, interimatul urmează să se încheie după învestirea noului președinte rezultat după alegerile prezidențiale, al căror tur doi este programat pe 18 mai 2025. Pe durata mandatului interimar, Bolojan se suspendă din funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL). Funcția din partid a fost preluată de actualul ministru de Interne, prim-vicepreședinte PNL, Cătălin Predoiu.
Ilie Bolojan a declarat marți că e pregătit să preia funcția de președinte interimar „încercând ca, prin atitudinea pe care o voi avea, să-i respect pe cetăţenii României, să fac acest lucru cu decenţă, să susţin stabilitatea ţării noastre, să garantăm partenerilor noştri internaţionali că România este o ţară de încredere şi să reprezentăm cu demnitate România în exterior”.
Ilie Bolojan a preluat, interimar, mandatul de președinte al României
Ilie Bolojan (55 de ani), politicianul care este, de miercuri, președinte interimar al țării, a ajuns de la Consiliul Județean Bihor la București, în Parlamentul României, în decembrie 2024.
Devenise deja, pe 25 noiembrie, președinte interimar al Partidului Național Liberal (funcție din care s-a suspendat), după ce, în urma eșecului la alegerile prezidențiale, fostul președinte și fostul candidat al partidului la șefia statului, Nicolae Ciucă (care a obținut 8,78% la turul I de scrutin al alegerilor prezidențiale și s-a plasat pe locul 4), și-a dat demisia.
Bolojan venea „la centru” după o lungă carieră în administrația locală din județul Bihor, mai întâi ca primar al Oradei vreme de trei mandate (2008 – 2020), apoi ca președinte al Consiliului Județean Bihor (2020 – 2024).
A devenit senator de Bihor în urma alegerilor parlamentare de la finalul anului trecut.
În calitate de președinte interimar, Ilie Bolojan este șeful Consiliului Suprem de Apărare al Țării, organism din care fac parte directorii serviciilor de informații și miniștrii cu portofolii-cheie. De asemenea, el va putea promulga legi și semna decrete. În plus, poate încheia parteneriate externe în numele României și, la nevoie, poate desemna un nou premier.
Atribuțiile și limitările constituționale ale președintelui interimar
Atribuții:
Reprezintă statul român pe plan intern și internațional
Promulgă legi și poate cere reexaminarea acestora
Poate sesiza Curtea Constituțională în legătură cu constituționalitatea legilor
Poate adresa mesaje Parlamentului
Poate institui starea de urgență sau de asediu, cu aprobarea Parlamentului
Poate numi și revoca miniștri, la propunerea prim-ministrului
Îndeplinește funcția de Comandant Suprem al forțelor armate
Poate participa la ședințele Guvernului
Limitări
Nu poate dizolva Parlamentul.
Nu poate iniția un Referendum.
Nu poate adresa Parlamentului mesaje politice.
După Nicolae Văcăroiu și Crin Antonescu, Ilie Bolojan va fi al treilea președinte interimar de după 1990 și, după cum arată calculele din prezent, interimatul său va fi și cel mai lung.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News