Preşedintele interimar Ilie Bolojan a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR), vineri, 25 aprilie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024, prin care au fost modificate dispoziţiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale.
Actul normativ vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Succesorul interimar al lui Klaus Iohannis arată că legea i-a fost transmisă de către Parlament în vederea promulgării pe 16 aprilie.
Legea aprobă OUG nr. 73/2024, prin care au fost modificate dispoziţiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale, în sensul transformării funcţiilor de şef birou în funcţii de şef serviciu, respectiv a funcţiilor de şef serviciu în funcţii de director în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Intervenţia legislativă a fost generată, pe de o parte, de intrarea în vigoare a Legii nr. 296/2023, care a desfiinţat funcţia publică de conducere de şef birou, şi, pe de altă parte, de reorganizarea Inspectoratelor Judeţene de Stat în Construcţii, prin echivalarea funcţiei publice de inspector-şef judeţean cu funcţia publică generală de conducere de şef serviciu.
Totodată, prin actul normativ OUG nr. 212/2020 a fost completată cu prevederi vizând gestionarea participaţiilor statului la societăţile din domeniul energiei, precum şi instituirea unor reguli privind transferul de acţiuni deţinute de statul român, din administrarea Ministerului Energiei în administrarea unei instituţii publice, transfer aprobat de Guvern, prin hotărâre.
„Prin conţinutul său normativ, precum şi prin procedura de adoptare, considerăm că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative contravine principiului bicameralismului, precum şi principiului legalităţii, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2), art. 73 alin. (3) lit. m), art. 75 şi art. 76 alin. (1) şi (2), art. 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News