Ilie Bolojan anunţă buget multianual pentru programele finanţate de la bugetul naţional

Sursa foto: X.com/ Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan afirmă că România a programat investiţii a căror valoare depăşeşte capacitatea ţării şi anunţă că programele finanţate de la bugetul naţional vor fi derulate în baza unei programări multianuale, în aşa fel încât şi autorităţile locale, şi constructorii interesaţi să deruleze contracte cu acestea să poată şti care sunt bugetele pe anii următori.

„România are o capacitate care a fost deja depăşită de a asigura investiţii. Sigur, toate domeniile sunt importante, toate zonele ţării sunt prioritare, dar la un moment dat, totuşi, trebuie să faci o selecţie care proiecte sunt cele mai importante, cele care au cel mai mare efect adăugat economic dacă se finalizează, dacă e vorba de drumuri poţi, de exemplu, să te uiţi la recensământul general al circulaţiei maşinilor să îţi seama unde este traficul cel mai mare sau drumuri care conectează regiuni între ele şi atunci, dacă ai de ales între anumite drumuri, între un drum comunal într-o comună la capătul judeţului şi un drum judeţean care leagă zece comune sigur că vei finanţa cu prioritate drumul judeţean”, a declarat Ilie Bolojan, pentru Bloomberg.
Acesta anunţă că toate programele finanţate de la bugetul naţional vor fi derulate în baza unei programări multianuale.
„Ce este important este să creăm o planificare, un buget multianual în anii următori, şi asta este ceea ce lucrăm pentru aceste proiecte, atât pentru ”Anghel Saligny”, cât şi din celelalte bugete naţionale. Va fi un program multianual care înseamnă bugete naţionale pentru aceste programe, fiecare autoritate, fiecare constructor va şti câţi bani va primi în 2026, 2027 şi 2028 şi va putea face o planificare, în aşa fel încât să-şi dimensioneze şantierele”, a adăugat Ilie Bolojan.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi administraţiei, Cseke Attila, a anunţat, joi, că, în cazul Programului Anghel Saligny, din totalul de 66 de miliarde de lei sunt aprobate 5.758 de obiective de investiţii, din care sunt contractate 4.375 în valoare de 52 de miliarde de lei, iar restul de 14 miliarde de lei, reprezentând 1.383 de investiţii, nu sunt contractate încă. Oficialul spune că, până la sfârşitul acestui an, nu va exista posibilitatea încheierii de noi contracte, dar pentru 2026 se va deschide posibilitatea de încheiere de contracte de finanţare, dar cu condiţia ca execuţia lucrărilor să înceapă în 2027.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: