Skip to content
Politică

Ilie Bolojan rupe tăcerea: ce spune despre criticile aduse Alianței Vestului

agerpres.ro

Reacţiile critice la adresa înfiinţării Alianţei Vestului aparţin unor persoane care sunt „comentatori de profesie”, declară la RFI primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan după ce, alături de primarii din Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad, toţi de la PNL, a lansat sâmbătă Alianţa Vestului, asociere menită să dezvolte regiunea, în special prin atragerea de fonduri europene.

„Până acum, reacţii de acest tip au venit de la nişte membri ai unui partid sau altul sau de la persoane care sunt comentatori de profesie, dar nu există nimic în spatele lor niciodată (…). Dar în mod cert, indiferent ce comentarii vor fi, noi respingem orice fel de acuzaţie de separatism, de punere a Vestului contra Capitalei şi aşa mai departe, nu există nici o bază reală în aceste lucruri, însă principiul autonomiei locale şi principiul asocierii sunt nişte reguli care nu pot fi contestate”.

Primarul din Oradea spune că „există nişte realităţi, pe care nu le putem contesta”conform news.ro

„Faptul că în derularea fondurilor europene, de exemplu, pe care le-a făcut România în aceşti ani, cea mai slabă capacitate administrativă au dovedit-o guvernele, din păcate şi ministerele, este o realitate. Acolo am pierdut bani europeni, datorită incapacităţii de a derula aceste proiecte, birocraţiei şi persoanelor de slabă calitate”,spune Bolojan.

El a explicat că Alianţa Vestului propune ca un grup de localităţi să gestioneze ele direct fondurile europene, cu atât mai mult cu cât aceste localităţi au dovedit că au capacitatea administrativă să deruleze astfel de proiecte.

„Deci e un model care se aplică cu succes în Polonia, de exemplu, care a absorbit în aceste ultime două cicluri de finanţare europeană sume importante şi un model pe care şi în actuala perioadă de finanţare de exemplu România l-a propus pentru Delta Dunării, această formulă de investiţii teritoriale integrate, dar care din păcate nu funcţionează cu succes. Noi credem că avem capacitatea să derulăm noi, direct, aceste proiecte europene, aşa cum am făcut până acum, e adevărat, prin intermediul ministerelor”, afirmă Bolojan.

Întrebat de ce ar sprijini autorităţile centrale proiectele Alianţei Vestului şi nu proiecte din alte zone ale ţării, Ilie Bolojan a explicart:„Noi nu punem Vestul contra Sudului sau contra Estului, nu acesta este scopul. Guvernele noastre trebuie să lucreze după nişte priorităţi. Din păcate, de mulţi ani, guvernele României schimbă priorităţile de la un Guvern la altul, de la un ministru la altul şi cum guvernele şi miniştrii se schimbă foarte des, se lucrează nu după nişte priorităţi, ci după mofturile de foarte multe ori ale unui om sau altul. De aia, în loc să inaugurăm autostrăzi, inaugurăm cioturi de autostrăzi. Ceea ce propunem noi sunt proiecte care nu rezolvă problemele doar ale unor oraşe, ci rezolvă problemele unor regiuni întregi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *