Nicuşor Dan vrea să negocieze cu partidele mai întâi programul de guvernare şi abia apoi componenţa Guvernului. Preşedintele ales a făcut un nou apel la PSD să facă parte din noul executiv, despre care spune că va fi definitivat în trei sau patru săptămâni. Surse Observator spun că social democraţii nu exclud să intre la guvernare, chiar dacă nu vor primi functia de premier. Câteva dintre numele vehicule pentru viitorul guvern sunt Ana Birchall la Justiţie, Dacian Cioloş sau Dragoş Anastasiu la Turism.
Nicuşor Dan a făcut un nou apel ca PSD să facă parte din viitorul guvern.
„O intrare a PSD la guvernare ar da mai multă credibilitate. Un guvern cu majoritate parlamentară are mai multă credibilitate şi asta se va vedea inclusiv pe nivelul dobânzilor pe care trebuie, bineînţeles, să le luam în calcul”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele ales al României.
„Nu avem ce să negociem, fiindcă nu pretindem nimic. Dar apreciez, apreciez poziţia preşedintelui Nicuşor Dan şi de astăzi şi din urmă cu câteva zile şi deschiderea la dialog. PSD-ul va merge să discute atunci când vom fi solicitaţi despre proiecte, despre programe”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedinte interimar PSD.
„Liniile roşii” din negocieri
Social-democraţii se plâng că li se impută greaua moştenire şi au cerut mai mult respect de la potenţialii parteneri de guvernare. Au numit şi „liniile roşii” pe care le vor avea în negocieri.
Nu vrem să fim folosiţi, aşa, pe post de sac de box, cum încearcă să ne folosească unii şi pe post de… în a invoca greaua moştenire. N-am fost singuri, n-am fost singuri în această guvernare. Am făcut lucruri bune împreună şi cu ceilalţi. Nu voi putea să negociez niciun fel de susţinere dacă vor fi reduse investiţiile către autorităţile locale. Exclus aşa ceva! Nu vom negocia niciodată eventuale scăderi ale veniturilor românilor. Sunt linii roşii, v-am dat câteva dintre ele”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedinte interimar PSD.
Nicuşor Dan susţine că negocierile pentru formarea unui nou Guvern vor dura trei sau patru săptămâni. Până la consultările de la Palatul Cotroceni, preşedintele ales va avea negocieri informale cu liderii partidelor pro-europene pentru a stabili programul de guvernare şi formula de Coaliţie. Dacă liderii PSD vor alege calea Opoziţiei, atunci cel mai probabil scenariu rămâne un guvern de dreapta minoritar, cu Ilie Bolojan în functia de premier.
„Rămâne! Ilie Bolojan rămâne prima opţiune pentru prim ministru, da!”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele ales al României.
„Împreună cu colegii care sunt în conducerea PNL cred că avem obligaţia faţă de stabilitatea ţării noastre să participăm la discuţii cât mai serioase, cât mai rapide, pentru a susţine formarea unui nou guvern”, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României.
Numele de miniştri vehiculate: Birchall, Cioloş sau Drulă
Ilie Bolojan s-a întâlnit, seara trecută, cu liderii PNL. Surse Observator spun că liberalii au convenit să îşi asume guvernarea indiferent dacă PSD se alătură sau nu noii coaliţii. Cu Ilie Bolojan premier, este de aşteptat ca viitorii miniştri fie dintre oamenii săi de încredere.
Numele vehiculate până acum sunt Ana Birchall la Justiţie, Cătălin Predoiu la Interne, Cristian Diaconescu la Externe sau Dacian Cioloş la Agricultură. Sebastian Burduja, Tanczos Barna şi Marcel Boloş şi-ar putea păstra portofoliile la Energie, Finanţe şi Fonduri Europene. Printre numele noi: Florin Vlădică la Apărare, Dragoş Anastasiu la Turism, Cătălin Drulă la Transporturi şi Mihai Jurca, fost city manager la Oradea, la Dezvoltare.
Deocamdată, Daniel David este singurul dintre actualii miniştri susţinut public de Nicuşor Dan.
„Eu am încredere, e o persoană competentă, e o persoană care a studiat ştiinţele educaţiei, sunt foarte curios de programul cu care vine”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele ales al României.
Mandatul guvernului interimar expiră pe 19 iunie
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News