Skip to content
Politică

Ilie Năstase, atac dur la PMP şi la „tovarăşul Băsescu” privind absorbţia UNPR: Nu ne unim cu dracul!

Senatorul UNPR Ilie Năstase a declarat luni că îşi va da demisia din partid şi le-a transmis colegilor să nu se bazeze pe el pentru fuziunea cu PMP, considerând că „se împrietenesc cu dracul”.

„Nu ne unim cu dracul. Eu, unul, nu. Despre colegii mei, nu ştiu ce or să facă, eu nu am treabă cu tovarăşul Băsescu. (…) Ce să facem, să facem cu alţii care au mai fost o dată? Dacă facem, facem cu unii noi, să se schimbe”, a declarat Ilie Năstase pentru Mediafax.

Senatorul a mai spus că îşi va da demisia dacă trebuie şi că UNPR poate să facă fuziune cu cine vrea, dar să nu conteze pe sprijinul său.

„Eu unul nu. Pe mine să nu conteze băieţii aştia. Eu nu mă duc, pot să facă ei fuziunea cu cine vor, n-am treabă. (…) Trebuie să-mi dau demisia? Îmi dau demisia, dacă trebuie. Ne împrietenim cu dracul – Doamne, fereşte! Vreau să-l cunosc cât mai târziu”, a zis Năstaase.

Întrebat dacă se va înscrie în alt partid sau dacă va candida independent la alegerile parlamentare din toamnă, Ilie Năstase a răspuns că va anunţa în momentul în care va lua o decizie în acest sens.

Miercuri va fi oficializată decizia de fuziune prin absorbţie a UNPR cu partidul condus de Traian Băsescu, PMP, în cadrul unui congres. Prin această mişcare, UNPR dispare practic de pe scena politică, viitorul partid urmând să se numească în continuare PMP.

1 comentariu la “Ilie Năstase, atac dur la PMP şi la „tovarăşul Băsescu” privind absorbţia UNPR: Nu ne unim cu dracul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *