Skip to content
Politică

Ilie Sârbu anunță ce se va întâmpla cu Mazăre în PSD după înjurăturile adresate procurorilor

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a avut o primă reacție privind injurăturile adresate de Radu Mazăre, primarul Constanței, procurorilor.

Într-un interviu acordat celor de la RFI, Ilie Sârbu a explicat că nu crede că înjurătura lui Radu Mazăre intimidează justiţia: „Aşa se manifestă Radu Mazăre când ajunge şi el la limită. Însă de aici până la faptul că Radu Mazăre ar pune în pericol justiţia, haideţi să fim serioşi, îl cunoaştem pe Radu Mazăre! De la faraon la Mihai Viteazul… nu e omul, n-are nici figura omului care ar putea intimida justiţia, nu face lucrul ăsta. Probabil la nervi a scăpat această… în stilul nostru românesc, de ce să nu recunoaştem. Ne mai scapă şi nouă câteodată”.

„În al doilea rând, cum ar putea el, de exemplu, chiar dacă ai lua-o din alt punct de vedere logic, adică tu te baţi cu cei care te anchetează, îi înjuri şi vrei să ai de la ei vreun avantaj sau ăia se sperie de faptul că ai scăpat o înjurătură? Nu cred. A fost un moment de furie şi eu l-am tratat ca atare, cum mai sunt şi alte momente de furie ale altora”, a mai precizat liderulPSD pentru aceeași sursă.

Ilie Sârbu consideră că Radu Mazăre nu e omul care să impună frică: „E regretabil, sigur, în general, că nu e normal să înjuri pe cineva. Dar repet, nu e Mazăre omul care să impună prin felul lui de a fi frică, groază, intimidare, ferească Dumnezeu!”.

Întrebat dacă Radu Mazăre ar trebui sancţionat în partid, Sârbu a răspuns: „Nu cred că se pune problema. Nici n-avem noi timp acum de lucruri din astea. Probabil o să aibă cu preşedintele partidului o discuţie. Acum ce să facem, să facem o şedinţă de partid în care să-l condamnăm pe Mazăre? E problema lui directă cu justiţia. Dacă aşa o administrează, va vedea cum va fi”.

Radu Mazăre a afirmat la Conferinţa Extraordinară de vineri a PSD Constanţa că nimeni nu ştie dacă va fi liber mâine sau poimâine şi că orice persoană publică poate fi ridicată cu mascaţii în orice clipă. El a continuat cu o înjurătură dură, moment în care a fost aplaudat de participanţi la congresul PSD.

Primarul Constanţei a fost denunţat luni de procurorii DNA la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, pentru afirmaţiile pe care le-a făcut vineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *