Skip to content
Politică

Ilie Șerbănescu subliniază marea problemă a exploatărilor offshore: România e desființată! EXCLUSIV

movafaq.wordpress.com

Economistul Ilie Șerbănescu (fost ministru al Reformei în guvernul Victor Ciorbea) a oferit miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a evidențiat cea mai mare problemă a exploatărilor offshore.

Discuția s-a purtat în contextul în care proiectul de lege vizând acest domeniu se află în acest moment în comisii, așteptând votul final în Camera Deputaților. Detalii despre inițiativa de act normativ – în special despre aspectele ei controversate – puteți citi în linkul de mai jos.

A SE VEDEA: El este omul care a cedat Ungariei gazele din Marea Neagră

Concret: Ilie Șerbănescu a subliniat că problema aflată acum în discuție este una minoră, întrucât vizează doar fiscalitatea offshore, iar nu esența lucrurilor – și anume: regimul off-shore, în special cel privind concesionările. Mai exact: analistul economic l-a criticat pe actualul președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru că, în mandatul de premier, acesta a modificat Legea petrolului și Legea minelor, astfel încât să poată fi ocolită prevederea din Constituție (art. 136, alin. 3) conform căreia „bogăţiile de interes public ale subsolului, (…) resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental (…) fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.

„România e desființată. După părerea mea, nu prea mai are importanță dacă această lege e într-un fel sau altul. Trebuie să fie foarte clar că ea nu stabilește regimul offshore, ci doar fiscalitatea offshore. Potrivit Constituției României, resursele de subsol sunt ale poporului. Pentru asta, ca să nu mai fie ale poporului, s-au modificat Legea petrolului și Legea minelor de către onor. tovarășul Tăriceanu, astfel încât să se poată încălca Constituția. Să vă fie foarte clar: concesiunea încalcă Constituția României, pentru că mută posesia în afara poporului român!

Altă diversiune este stabilirea regimului de exploatare (până acum a fost doar cel de explorare). Orice contract este de prospectare, explorare și exploatare. Altfel nu face nimeni nimic, că doar nu e imbecil! El vrea să știe că dacă găsește, e al lui”, a punctat Șerbănescu.

În acest context, Ilie Șerbănescu a atras atenția că, din orice unghi am privi problema, esența rămâne în faptul că potențialele resurse de gaze naturale din Marea Neagră despre care se discută acum nu aparțin României, ci companiilor străine care au obținut concesionarea perimetrelor respective.

Deci acest gaz potențial din offshore (din Marea Neagră) nu aparține României. Aparține lui Exxon, lui OMV, lui Lukoil, lui Black Sea Oil & Gas etc. Iar ăia fac ce vor cu el! Deci nu se pune problema dacă vine sau nu România, dacă trece prin România și se duce… în ceruri. Și cu asta s-a încheiat discuția. Dacă pe chestia asta luăm 2 lei sau 3 lei n-are nicio importanță.

Nu se mai poate face nimic – a fost vândută țara. S-a terminat! Parlamentul ar urma să discute despre lucruri care nu pot fi modificate acum”, a încheiat analistul economic.

3 comentarii la “Ilie Șerbănescu subliniază marea problemă a exploatărilor offshore: România e desființată! EXCLUSIV

  1. Bine maestre, da’ de ce nu explici CUM ar fi trebuit sa fie? Asa, cu termeni de astia prospectiune, exploatare, explorare ne ametesti si, personal, nu inteleg; s-a privatizat zacamantul, sondele sau gazul, luciul de apa..Si nu se poate ca un SINGUR om din staff-ul Transgazului sa faca de capu’ lui! Si daca este asa, SRI-ul ce-a pazit? A fost ocupat cu altceva..Se transforma totul in golanie politica..

  2. Aproape ca mi-e sila sa mai citesc atitea lucruri despre Romania, cred ca suntem un popor de prosti, si nimic mai mult,….chiar nu se mai gaseste nimeni sa conduca Romania spre binele si interesul tuturor?….sa ne intoarcem la comunism?…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *