Charley Ottley este oficial cetăţean român anunță TVR. Jurnalistul şi producătorul de film născut în Marea Britanie a depus jurământul de credinţă faţă de România, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Alături de Charley Ottley au depus jurământul mai mulţi străini care au obţinut cetăţenia. Documentarele realizate de Charley Ottley despre România au impresionat milioane de oameni din toată lumea.
Îmbrăcat în ie, dar cu o ţinută modernă din care n-au lipsit cizmele de biker, Charley Ottley şi-a aşteptat rândul pentru a depune jurământul de loialitate faţă de România.
Momentul a fost urmărit cu emoţie de Oana, românca alături de care Charley Ottley traieşte o frumoasă poveste de dragoste.
Cu certificatul de cetățenie în mână… românul Charley Ottley şi-a stăpânit cu greu entuziasmul.
Charley Ottley: Am aşteptat mult timp momentul ăsta, am dat-o în bară. Ştiu (n.red. Jurământul) pe de rost. Mulţumesc tuturor românilor pentru iubirea şi sprijinul pe care ni le-au oferit.
Charlie Ottley a obținut cetățenia română după o așteptare de doi ani.
Propunerea a venit chiar din partea autorităţilor noastre în semn de recunoştinţă pentru serviciile culturale aduse României. Chiar din timpul filmărilor pentru Wild Carpathia, Charlie Ottley s-a dovedit un britanic cu inima de român.
S-a îndrăgostit de frumuseţea fiecărui loc pe unde a păşit, iar prin ochii lui străinii au descoperit în România peisaje de poveste şi cătune ascunse.
Charlie Ottley s-a născut într-un mic sat din Hampshire, Marea Britanie. De trei ani locuieşte însă în judeţul Braşov în satul Şirnea, unde şi-a cumpărat o casă tradiţională.
De 5 ani, Charley Ottley este şi cetăţean de onoare al municipiului Braşov. Britanicul, acum român neaoş, este considerat unul dintre cei mai buni prieteni ai oraşului de sub Tâmpa dar şi ai României.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











