Skip to content
Politică

Imperiul lui Dragnea, CUTREMURAT din nou: atacuri DURE pentru conducerea PSD din partea unui președinte de filială

Preşedintele PSD Piteşti, Cristian Gentea, consideră că absenteismul de la referendumul pentru redefinirea familiei a demonstrat faptul că mulţi oameni au nemulţumiri legate de actuala guvernare.

“Ceea ce s-a întâmplat la referendum ne afectează (…) ca partid, eu continui să cred lucrul ăsta şi am vrut să aflu de la membrii organizaţiilor noastre cam care cred ei că a fost motivul acestui absenteism. (…) Vreau să vă spun că eu cred că am procedat foarte bine, a fost o şedinţă extraordinară, pentru că lumea şi-a dat drumul la gură. Unul singur a spus (…) că nu ne afectează cu nimic, că dacă mâine facem alegeri locale, vine lumea puhoi şi ne votează, ceea ce nu cred că este aşa, din păcate. Ceilalţi au ajuns cam la punctul pe care îl aveam eu în cap, lumea este dezamăgită şi nu este deloc în regulă. (…) Lumea este dezamăgită şi, din păcate, ceea ce este cel mai periculos, asta mă îngrijorează, sunt dezamăgiţi şi ai noştri. Şi atunci când îi dezamăgeşti şi pe ai tăi, ai o mare problemă, a declarat Gentea în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit stirileprotv.ro.

În opinia sa, cei care conduc organizaţia judeţeană a PSD nu au avut o imagine clară asupra modului în care văd lucrurile membrii de partid.

Eu cam ştiam care e starea de spirit înainte de referendum, dar nu am avut cui să spun, pentru că dacă vii la partid doar când e conferinţă de presă sau birou permanent (…), nu ai cum să ai imaginea clară, trăieşti într-o lume paralelă, nu într-un stat paralel, a spus preşedintele PSD Piteşti.

El s-a declarat nemulţumit şi de modul în care preşedintele PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca, dar şi alţi membri ai conducerii organizaţiei judeţene, abordează relaţia cu conducerea centrală a partidului.

“Eu nu îi vreau locul domnului Valeca, eu vreau să-l conving pe domnul Valeca să facă cum aş face eu. Eu mi-aş lua parlamentarii după mine, m-aş duce direct peste domnul Dragnea şi i-aş spune: domnule, dacă nu faci asta, noi nu mai votăm şi gata. Din păcate, nu e normal să se întâmple aşa ceva, dar cred că aici s-a ajuns, cum fac alţii, din alte judeţe. (…) Eu am vrut să mă duc cu dânsul de multe ori, dar nu m-a luat, ce să fac? Asta este. Mai avem şi chestia asta, din alte vremuri, când se face un cerc acolo, în jurul şefului ăla mare şi nu mai poţi să pătrunzi. (…) Este numai greşeala noastră, pentru că atunci când îi aducem pe aici pe cei de la Bucureşti, ne facem preş. Punem primarii să nu pună întrebări incomode şi cei de la Bucureşti pleacă zicând: ăştia de la Argeş, ăştia sunt proşti. Şi noi rămânem cu problemele noastre şi nu ni le va rezolva nimeni, niciodată”, a mai spus Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *