Skip to content
Politică

Implicațiile nebănuite ale crizei momentului. Fost ministru al Agriculturii: Se știa de mai bine de un an! EXCLUSIV

Romania libera

România se confruntă cu o criză fără precedent privind pesta porcina africana, fiind depistate peste 300 de focare de infectie care au produs deja sacrificarea a peste 100.000 de animale si provocând importante daune economice. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că premierul Viorica Dăncilă a cerut săptămana aceasta o sedintă pentru luarea de măsuri urgente impotriva pestei, care face ravagii tot mai mari în mai multe judeţe din ţară.

In contextul acestei crize, PSnews l-a contactat pe Valeriu Tabară, fost ministru al Agriculturii, care a analizat situatia si a declarat că guvernul nu a gestionat cu profesionalism si seriozitate problema, mai ales in ceea ce priveste preventia.

”In primul rând, este una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta tara la această dată si pe mine mă surprinde faptul că nu se acorda atentia necesară. Această criză nu va avea numai consecinte imediate – că pierdem efectivele de animale si o sursă extraordinară pentru ceea ce inseamnă industria alimentară a României, dar ne va pune in situatia in care să devenim importatori neti de carne de porc, iar acesta va fi un import care nu se va limita la o perioadă de un an sau doi, ci se poate extinde pană la 10 ani. E clar că se vor impune restrictii de import. In al doilea rând, gestiunea a fost sub orice critică si este in continuare la fel. Se stia că există focare in jurul României de mai bine de un an de zile si nu s-a luat aproape nicio măsură. Nu e vorba aici numai de mistreti, nu e vorba numai de gospodăriile populatiei, ci de modul de a circula in focarele respective – libera circulatie fără să se ia măsurile de rigoare, nici măcar de dezinfectie asa cum ar fi trebuit, si riscam să repetam acel fenomen de gripă aviară care ne-a adus niste daune formidabile. Repet, focarele au fost in jurul României dacă ne gândim la ce a insemnat Ucraina si ce inseamnă sistemul din Ucraina, poate chiar Republica Moldova, dar să nu uitam că Ucraina are granite nu numai cu România, unde este acest dezastru, se invecinează si cu Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia. De ce acolo nu au aparut mistretii si s-au dus numai spre sud? Eu imi pun o intrebare. Nicăieri nu se discută si nu se dezbate problema” a declarat Tabara in exclusivitate pentru PSnews.ro.

Fostul ministru sustine că situatia ar fi putut fi evitată, insă nu s-au respectat regulile impuse si nici nu s-au dispus măsuri impotriva celor care le-au incălcat. De asemenea, Valeriu Tabară acuză institutiile avizate de lipsă de interes si profesionalism.

Eu am fost la o intâlnire la ministerul Agriculturii in care, de pildă, lipseau reprezentantii ANSVSA, ori ministrul, cu toate eforturile dânsului, nu are atributii pe domeniu. El nu are o lege care să-i dea atributii să se ocupe si să dispună sa se ia măsurile de preventie si de rezolvare a situatiei. Mie mi se pare că de-a lungul acestui an, de cand au fost semnalate focarele, nu s-a luat nicio măsura profesională. In mod absolut, s-ar fi putut evita această situatie. La unele dintre marile complexe au fost greseli mari de protectie, vizand mai ales circulatia oamenilor. Sunt niste reguli atunci cand lucrezi in complexe mari de porci, pe care trebuie să le respecti ad-literam. Ori la noi au mai fost cazuri de nerespectare ale acestora si nu a intervenit nimeni. Nu este bine nici cum este asezat acum ANSVSA ul si Protectia Consumatorului pentru că ele trebuie să aibă o legatură directă cu ministrul Agriculturii, de subordonare chiar.” 

De asemenea, Tabară spune că pentru imbunatatirea situatiei trebuie investit masiv in studii de cercetare, iar guvernul să fie in contact permanent cu specialistii din domeniu pentru ca pierderile economice vor afecta Romania pe termen lung.

”Guvernul trebuie să facă niste dezbateri serioase, să cheme si oamenii de stiintă. Sunt atatia profesori care predau problema legată de epizotii din medicina veterninară, avem si noi la Academia de Stiinte Agricole si Silvice. De asemenea, trebuie să intărească legislatia pe această chestiune si să fie mai autoritari si pe ceea ce inseamnă efectivele de vanat care exista in Romania si care sunt purtătoare de agenti patogeni. Este un pericol ca toată tara să fie cuprinsă si efectiv să pierdem economic. Vorbim despre un sector intreg care poate fi compromis si se va ajunge la importuri de aproape un miliard de euro anual, ceea ce inseamnă extraordinar de mult. Se va reduce si consumul de cereale, de materii prime din agricultura, apoi calitatea cărnii importate si a produselor importate. Sunt foarte multe consecinte negative pentru Romania.” 

Intrebat dacă Academia de Studii Agricole si Silvice a fost chemată la dezbateri sau dacă i s-a cerut sprijinul, Valeriu Tabară spune că Academia a incercat să initieze discutii, insă nu a fost luată in seama de către guvern. Tabară face apel către specialisti la profesionalism si indeamnă să lase politicul deoparte.

”Noi nu am fost consultati, am demarat noi o actiune prin sectia de medicină veterinară si am luat si pozitii incă de acum 6, 7 luni si am trimis materiale de avertizare insă, din pacate, nimeni nu ne-a solicitat in această problemă. Asa cum nu ne-au solicitat nici la dezbaterea privind legea care vizează cresterea porcinelor in Romania. Academia a fost dată la o parte si, se pare, că intregul sistem de invatămant si cercetare din aceasta zonă. Noi vom programa o dezbatere in care vom atinge toate aspectele crizei si vom informa mass-media. Sper că si medicii veterinari să isi ia profesia mai in serios si să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume. Cand esti profesionist, nu există nici PSD, nici PNL, nici altceva. Eu nu judec guvernul politic, nu asta este problema, eu nu mai fac politică de 6 ani si nu-mi permit să spun că unii sunt buni si unii nu. Eu am spus aceleasi lucruri de avertisment si cand era Flutur ministru, nu am vorbit politic pe aceste probleme niciodată, ci strict din punct de vedere al profesionistului. Politica nu are ce cauta aici, mai ales ca avem nevoie de responsabilitate pentru economia natională”, a concluzionat fostul ministru

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *