Expoziţie cu tehnică de intervenţie, exerciţii demonstrative şi ateliere dedicate copiilor sunt organizate, duminică, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov în Parcul Carol, pentru a marca împlinirea a 180 de ani de la înfiinţarea primei formaţiuni de pompieri militari din Capitală.
La aniversarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov şi împlinirea a 180 de ani de la înfiinţarea primei formaţiuni de pompieri militari din Bucureşti, duminică, în Parcul Carol I, vor avea loc o expoziţie cu tehnică de intervenţie, exerciţii demonstrative de acordare a primului ajutor calificat, activităţi interactiv-aplicative privind prevenirea şi comportamentul corect în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă, susţinute de pompierii, paramedicii şi voluntarii ISU B-IF.
În cadrul acestor ateliere de lucru, vor fi prezentate autospecialele, echipamentele şi accesoriile pe care pompierii le utilizează zilnic pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor şi animalelor etc. Totodată, formatorii, paramedicii şi voluntarii îi vor învăţa pe adulţi şi copii cum să acorde primul ajutor în cazul celor mai frecvente situaţii de urgenţă.
”Ca element de noutate, alpiniştii de intervenţie vor organiza câteva ateliere destinate copiilor: trasee aplicative, coborâre pe tiroliană, căţărare pe un panou, prezentarea modului de realizare a nodurilor folosite de alpinişti, prezentarea echipamentelor de scafandri şi plimbare cu barca pe lac. De asemenea, copiii de toate vârstele au ocazia să vadă cum este să fii pompier pentru o zi, prin participarea la activităţile cu caracter sportiv, care au drept scop cunoaşterea specificului meseriei de pompier şi încurajarea mişcării în aer liber”, au arătat reprezentanţii ISU.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News