Impozitele pentru 2026 pentru bucureşteni. Proprietarul unui apartament cu trei camere a trăit șocul vieții sale

Sursa foto: freepik.com

Bucureștenii au început să primească înștiințările de plată pentru impozitele locale din 2026, care sunt majorate. Sumele au fost deja actualizate de unele primării pe site-ul Ghişeul.ro, iar pe reţelele sociale oamenii și-au arătat nemulțumirea, prezentând concret cât le-au crescut cheltuielile. De altfel, unele impozite au crescut chiar și cu 80%.

Proprietarul unui un apartament cu trei camere din sectorul 6 a trăit șocul vieții sale, chiar în prima zi din an, când a văzut cât are de plată pentru locuința sa.

El a povestit concret, pe TikTok, impactul asupra bugetului familiei sale, potrivit observatornews.ro.

„640 de lei pentru un apartament cu 3 camere în Bucureşti în sectorul 6. La mulţi ani, 1 ianuarie 2016, e Revelionul. Fix de Revelion” a precizat acesta.

Citeşte mai mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: