Paradox 100% românesc. Cumpărăm locomotive de mare viteză, dar, anul trecut, de exemplu, țara noastră nu a inaugurat nici măcar un kilometru de cale ferată. La vecinii ucraineni aflați în plin război, s-au reparat aproape 300 de kilometri de căi ferate.
Proiecte sunt, dar lucrările avansează lent, unele tronsoane fiind în șantier și de șase ani. Descărcările arheologice, exproprierile, scoaterea din fondul forestier sau mutarea unor linii de înaltă tensiune au tărăgănat multe lucrări pe calea ferată.
Niciun kilometru de cale ferată nouă într-un an
Așa s-a ajuns că în 2023 să nu fie modernizat nici măcar un kilometru de cale ferată deși s-au promis 100. Asta în timp ce în 2022, s-au reabilitat doar 13 kilometri.
Și ca o comparație, anul trecut, în Ucraina, țară răvășită de război de aproape doi ani, s-a reușit modernizarea a aproape 300 de kilometri de cale ferată.
2024 va fi anul marilor realizări feroviare, promit autoritățile de la noi, care spun că vor tăia panglica pentru aproape 300 de kilometri de cale ferată. Și cu tot acest tablou în față, ne amintim că ministerul Transporturilor cumpără locomotive noi, de mare viteză, care, în realitate, nu vor merge cu prea mare viteză. Știm că, în prezent, trenurile merg cu o viteză medie de 60 de km/oră.
Din cei 12.000 de kilometri de rețea de cale ferată, cât are țara noastră, doar pe aproximativ 500 de kilometri se poate circula cu o viteză de 140-160 de km/oră, spun specialiștii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News