Skip to content
Sănătate

În ATI e iadul. Se moare acum din lipsă de resurse, din lipsă de locuri, spune Dorel Săndesc (Societatea Română de ATI): „Vor fi situații tot mai dramatice”

coronavirus Inquam Photos/Virgil Simonescu

Nu mai sunt locuri în spitale pentru bolnavii de COVID-19 în stare gravă, iar situația va fi tot mai dramatică, a declarat, luni, medicul Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

„E iadul în ATI. Secţiile ATI sunt pline ochi, şi secţiile UPU sunt pline cu pacienţi în stare critică, unii intubaţi care aşteaptă un loc.

Vor fi situații tot mai dramatice, pentru că nu mai sunt locuri în spitale. Se moare acum din lipsă de resurse, din lipsă de locuri”, a spus medicul la Digi 24

Vicepreședintele Societății Române de ATI spune că nu numai secțiile de Terapie Intensivă resimt presiunea, ci și unitățile de primiri urgențe.

„Mă sună tot felul de oameni cu funcții, politicieni că au pe cineva la urgență. Le spun tuturor că nu sunt locuri și tratăm cât putem în UPU”, a adăugat medicul.

Dorel Săndesc susține că „am putea fi liberi” ca locuitorii din statele occidentale, unde numărul internărilor este mic datorită ratei mare de vaccinare, iar secțiile ATI nu resimt presiunea.

„Toți își doresc să fie liberi, dar nu putem să fim liberi ca țările din Vest. Ele își permit acest lucru, pentru că au atins acel prag de imunizare și prin asta și-au câștigat libertatea. (…) Am văzut mult prea mulți care se dădeau bravi că pe ei nu îi afectează virusul, nu vor vaccin și i-am văzut înainte să-și dea duhul implorând pentru vaccin. Sunt prea multe cazuri de disperări tardive, cu care ne confruntăm zi de zi. Sunt prea mulți oameni tineri care fac forme severe și care mor. (…) Am putea fi liberi acum, să ne bucurăm de această toamnă superbă, să fim liberi cu toții”, a mai spus Dorel Săndesc.

El s-a arătat de părere că blocajul în campania de vaccinare este și un eșec al autorităților.

La bilanțul de duminică, în unitățile sanitare de profil erau internați 13.319 pacienți cu COVID-19, dintre care 1.440 erau la ATI. Printre persoanele infectate care se aflau la Terapie Intensivă erau și 21 de minori.

În România au primit măcar o doză de vaccin peste 5,6 milioane de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *