În ce condiţii pot rămâne titulari profesorii, până la 70 de ani

profesor
Sursa foto: idei.adservio.ro

În ce condiţii pot rămâne titulari profesorii, până la 70 de ani. Profesorii titulari din şcoli şi licee, cărora nu li s-a emis decizia de pensionare, care până pe 1 septembrie 2024 nu împlinesc 70 de ani, pot fi titulari, la cerere.

În ce condiţii pot rămâne titulari profesorii, până la 70 de ani. Profesorii titulari din şcoli şi licee, cărora nu li s-a emis decizia de pensionare, care până pe 1 septembrie 2024 nu împlinesc 70 de ani, pot fi titulari, la cerere, în anul şcolar viitor.

Totul este foarte din scurt. Anume, profesorii care se încadrează în prevederi se adresează în scris administraţiei unităților de învățământ, până pe 29 ianuarie 2024.

Dar care sunt prevederile? Este vorba despre un pachet cumulativ complicat, format din condiţii stricte de vârstă şi de tip administrativ-didactic.

Anume, profesorului nu i s-a emis decizia de pensionare și până la 1 septembrie 2024 nu împlinește 70 de ani.

Posturile didactice sau catedrele pe care sunt titulari profesorii trebuie să fie complete și sunt valabile cel puțin un an școlar, a stabilit Ministerul Educaţiei.

Se iau în calcul și cererile privind reducerea normei didactice de predare, fără diminuarea salariului. În unitatea de învățământ trebuie să nu existe o reducere de activitate, la catedrele pe care cadrele didactice respective sunt titulare.

Exact pe 31 ianuarie 2024, la ora 10 dimineaţă, are loc aprobarea sau refuzarea cererilor de menţinere în activitate, de către consiliul de administrație al unității de învățământ, anunţă ministerul.

Sunt vizaţi profesorii titulari în funcția didactică, aflaţi peste vârsta de pensionare. Anume, cei care, până la 1 septembrie 2024, împlinesc 65 de ani. Dar aceasta numai pentru bărbaţi. Schema de pensionare este mai complicată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: