Skip to content
Educație

În ce condiții se vor reîntoarce la facultate studenții Universității Politehnica. Ce spune rectorul Mihnea Costoiu

Inquam Photos / Alexandra Pandrea
" "

Contactat de PS News, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu a vorbit despre condițiile reînceperii anului universitar, în condițiile unei explozii a cazurilor de coronavirus.

„Anul acesta, având în vedere condițiile speciale impuse de pandemie, și după dialogul pe care l-am avut în universitate, cu o consultare detaliată a cadrelor didactice cât și a reprezentanților studenților, am luat decizia să intrăm în acest an universitar cu o formulă hibridă.

" "
" "

Marea majoritate a cursurilor și a seminariilor vor fi organizate în regim online, iar activitatea laboratoarelor și proiectelor se va desfășura pe prezența fizică a studenților în campusul universității în laboratoare.

Pentru prima parte a semestrului vor fi activitățile online în mod exclusiv până când va face instruirea tehnică cu privire la folosirea echipamentului, pentru partea de laboratoare, pentru partea teoretică a laboratoarelor, urmând ca după aceste săptămâni să revenim în sistemul hibrid, iar acest lucru se va aplica în cazul tuturor facultăților, fără excepții.

Cursurile și seminariile se vor desfășura online pentru că, de altfel, nici nu avem cum altfel, pentru că sunt 30.000 de studenți iar acum nu avem spațiul necesare deși suntem cea mai mare universitate, nu există capacitatea necesară pentru a a aduce toți studenții în campus”, a explicat pentru PS News rectorul.

Pentru studenții din primul an, rectorul spune că în prima parte a semestrului „studenții vor avea cursuri de instruire specială destinată lor pentru a ști cum să folosească platformele universității care sunt multiple, unde e nevoie de cunoștințe necesare, nu sunt lucruri speciale, dar mi s-a părut firesc ca studenții anului 1 să fie instruiți separat”.

„Se va realiza pe grupe, pe serii, depinde de felul în care se lucrează, adică partea teoretică a folosirii va fi ca un curs cu prezență în serii de studenți, după care se va trece pe grupe și semi-grupe pentru fiecare facultate. care se va desfășura online. Urmând să reîncepem laboratoarele treptat”, a conchis Mihnea Costoiu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *