În ce stare sunt răniții transferați în Italia în urma exploziei de la Crevedia. Precizările unui medic

explozie la Crevedia
Sursa foto: IGSU

Dr. Sergio Colombo, membru în conducerea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă Generală de la spitalul San Raffaele din Milano, a relatat într-un interviu acordat News.ro care este starea pacientului din România care a ajuns la unitatea sanitară cu 45% suprafaţă corporală arsă, în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia. Pacientul, un bărbat în vârstă de 48 de ani este sedat şi intubat încă de când a ajuns în acest spital, iar recent i s-a făcut traheostomie, spun medicii.

Dr. Sergio Colombo afirmă că, pe lângă alte complicaţii pentru care primeşte tratament, pacientul este tratat şi pentru o infecţie a plăgilor şi că organismul său răspunde bine la antibioticele administrate. Medicul de terapie intensivă a precizat şi care este starea pacientului internat iniţial la San Rafaelle şi transferat apoi la scurt timp în centrul destinat tratării pacienţilor cu arsuri de la Spitalul Niguarda din Milano. Medicul spune că starea acestuia este foarte gravă şi că medicii de la Niguarda încearcă să ţină sub control răspândirea infecţiei de la nivelul rănilor, în organism.

„Cei doi pacienţi au ajuns săptămâna trecută, unul dintre ei era era foarte grav, i-am acordat îngrijiri în prima oră apoi l-am transferat spre alt spital de referinţă pentru pacienţii arşi de aici, din Milano. Celălalt pacient încă este aici în terapie intensivă,  a fost mai puţin critic în ceea ce priveşte suprafaţa arsă, dar, ca fiecare pacient care ajunge în terapie intensivă, dezvoltă complicaţii care pot fi tratate doar în terapie intensivă. Acum este stabil, este îngrijit de chirurgii noştri, are nevoie să fie tratat pentru problemele respiratorii şi cardio-circulatorii, dar şi pentru problemele legate de o infecţie. Cred că-l putem transfera de îndată ce avem un pat nou în terapie intensivă sau trebuie să aşteptăm să-l transferăm pe secţie, de îndată ce el se va simţi mai bine”, a explicat medicul.

Citeşte aici articolul integral.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: