În ce zile din septembrie se distribuie pensia recalculată? Cine are creșteri de 2.000 -3.000 lei?

Sursa foto: pinterest

Deciziile cu pensia recalculată vor fi trimise până vinerea viitoare. În aceste zile are loc tipărirea taloanelor cu pensia recalculată, astfel încât pensiile să fie distribuite în luna septembrie.

Septembrie este prima lună în care pensiile se distribuie la valoarea lor recalculată.

3.800.000 de pensionari primesc pensie cu 40% mai mare. Restul rămân cu pen sia în plată.

În ce zile din septembrie se distribuie pensia recalculată? Cine are creșteri de 2.000 -3.000 lei?

Newsweek a arătat că unele pensii cresc foarte mult. Este vorba de pensionarii care au muncit foarte mulți ani, ideal peste 35 de ani.

Mai jos aveți exemple de pensii care au crescut foarte mult.

După cum se vede mai jos, pensionarul are nu mai puțin de 40 de ani de contributivitate.

Newsweek a scris că cea mai mare pensie va crește cu 8.000 de lei care este un record.

De creșteri de pensie de peste 1.500 lei beneficiază o serie de categorii sociale

„Sunt persoane care au lucrat în mediul universitar, învățământ superior, medici. Sunt persoane care au avut și salarii bune, au și vechime foarte mare.

Să ne amintim că un medic lucrează undeva la 40 de ani efectiv. Nu se compară cu o persoană care are 20 de ani de activitate cu cineva care are dublu.

La această aplicare a legii din septembrie vor fi avantajate persoanele care au vechime efectiv lucrată, o vechime mai mare de 25 de ani”, au mai declarat surse din cadrul Casei de Pensii.

Cine va lua pensii mai mici?

Pensii mici vor lua pensionarii care au puțini ani muncți și care au lucrat mulți ani în condiții grele sau speciale. Ei nu iau puncte bonus și astfel vor rămâne cu pensia în plată. Mai jos, exemple de scăderi drastice de pensie pe recalculare.

Sau următorul pensionar are o scădere de pensie de 2.000 de lei. În final, rămâne cu pensia în plată.

Când se dau pensiile recalculate?

Poștașii vor distribui pensiile recalculate în cursul zilei de luni 2 septembrie. Toate pensiile trebuie trimise până pe 15 septembrie. De obicei, nu se ajunge la această zi.

Pe card, pensia intră timp de două zile. Este vorba de zilele de 12 și 13 septembrie, adică joi și vineri.

Jumătate din pensionari primesc banii prin poștași. Cealaltă jumătate, pe card.

În vederea încasării pensiilor prin cont curent personal, pensionarii se adresează direct instituțiilor financiar-bancare, solicitând deschiderea contului. Contul se deschide pe numele clientului beneficiar de drepturi bănesti sau a reprezentantului său legal, la solicitarea acestuia sau, după  caz, la cererea mandatarului desemnat de acesta  prin  procură  specială, emisă conform legii.  Dupa deschiderea contului, persoana interesată trebuie să se adreseze casei teritoriale de pensii  de care aparține, cu o cerere insoțită de o copie a extrasului de cont. Aceste acte pot fi transmise, prin poștă, în original, în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pentru a vedea la ce bancă puteți deschide cont intrați AICI

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: