În competiţia pentru şefia NATO, Klaus Iohannis se confruntă cu premierul olandez Mark Rutte (agenţii de presă)

Sursă foto: Facebook / Mark Rutte

Preşedintele României, Klaus Iohannis, care a anunţat marţi că a decis să intre în competiţia pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, îl are drept contracandidat pentru şefia NATO pe premierul olandez Mark Rutte, scriu agenţiile internaţionale de presă.

Anunţarea candidaturii lui Iohannis confirmă speculaţiile privind intenţiile sale pentru momentul în care mandatul său de şef al statului român se va încheia în toamnă, după două mandate, comentează DPA.

Premierul olandez Mark Rutte, care, de asemenea, se retrage din politica naţională, este văzut ca favorit. În vârstă de 57 de ani, acesta era până acum singurul candidat pentru a-l înlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg, care conduce Alianţa Nord-Atlantică din 2014 şi care va demisiona în septembrie.

Rutte are sprijinul SUA, Germaniei, Marii Britanii şi Franţei, printre altele, însă Ungaria a declarat că se va opune prin veto candidatului olandez din cauza criticilor sale din trecut la adresa guvernului ultranaţionalist de la Budapesta. Şi alte ţări, precum Bulgaria, Turcia şi chiar România, au respins candidatura lui Rutte, aminteşte EFE.

România şi alţi parteneri estici au cerut o mai mare reprezentare în structurile NATO, mai ales într-un moment în care securitatea regională este ameninţată de agresiunea rusă în Ucraina. România cheltuieşte 2,5% din PIB pentru apărare în acest an şi a demarat un program ambiţios de modernizare prin achiziţionarea de avioane de luptă americane F-35, considerate cele mai moderne din lume, remarcă agenţia spaniolă de presă.

Procesul de alegere a secretarului general al NATO, post care revine unui european, necesită unanimitate din partea tuturor celor 32 de state membre.

Posibila alegere a lui Iohannis ar marca o etapă istorică, întrucât ar fi primul est-european care ar ocupa cea mai înaltă poziţie în cadrul alianţei, scrie EFE.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: