Skip to content
București

În fiecare an, șoferii din București pierd 9 zile și 11 ore din viață în blocajele de pe străzi. Ciucu: „O politică tarifară corectă a parcării este soluția, nu taxa auto de centru”

Radu Tuta / Agerpres Foto

În ce investim? În transportul individual sau în transportul în comun și în cel alternativ? Este tema de discuție care a avut loc miercuri, timp de trei ore, la sediul PNL București. Specialiști în domeniu, dar și autorități s-au întâlnit pentru a dezbate problema stringentă a Capitalei: traficul sufocant.

În fiecare an, șoferii din București pierd 9 zile și 11 ore din viață în blocajele de pe străzi. Mai vrem așa ceva?

 

CIPRIAN CIUCU, PREȘEDINTELE PNL BUCUREȘTI:” Îmi doresc un oraș pentru oameni, în special”

Viziunea pe care o am după patru ani de Consiliu General şi aproape doi ani de primar: îmi doresc un oraş pentru oameni, în special. Străzi animate de copii şi de oameni care se plimbă liniştiţi. Problema este că auto individual generează foarte multe costuri şi externalităţi. Dacă parchezi o maşină ieftină pe un trotuar, asta nu înseamnă că nu sunt costuri. Sunt costuri – de scădere a siguranţei traficului, pentru că trebuie să ieşi pe stradă ca să mergi, sunt costuri care ţin de confort, sunt costuri care ţin de estetică – că ne apasă şi ne agresează oraşul – costuri pe care le plătesc toţi ceilalţi, nu doar cel care se deplasează cu maşina individuală oriunde vrea, oricând, nestingherit de nimeni şi o poate lăsa oriunde”, a declarat Ciprian Ciucu, președintele PNL București, la dezbaterea „Opţiuni esenţiale pentru mobilitatea din Bucureşti”.

Acesta a spus clar că alegerea sa este să investească semnificativ în transportul în comun, pentru a deveni atractiv.

Să fie curat, să fie la timp, să fie predictibil, să fie bine conectat, să fie prioritizat. Şi aș veni cu proiecte de transport alternativ, urmând să facem investiţii în infrastructură mai degrabă în structura periferică, pentru a putea să lăsăm opţiunea oamenilor care vin în Bucureşti să aibă unde să-şi lase maşina”, a punctat liderul PNL București și primarul Sectorului 6.

Politicianul a arătat faptul că leadership-ul înseamnă să vii şi să propui proiecte, chiar dacă nu sunt populiste, dar care-i ajută pe cetățeni să aibă un trai civizat într-un oraș guvernat de zeci de ani fără o viziune clară.

Să te ţii pe termen lung de o viziune, nu doar să vezi ce scrie în sondaje, că vrei doar locuri de parcare, că vrei mai mult transport auto. Asta este viziunea pe care v-o propun”, a concluzionat Ciprian Ciucu.

Adrian Criț, directorul STB, a subliniat la rândul său necesitatea dezvoltării transportului public, pentru că reprezintă „cheia viitorului”.

CU SAU FĂRĂ TAXĂ AUTO ÎN BUCUREȘTI

Întrebat dacă susține ca taxa auto să fie  introdusă de la 1 ianuarie 2023, Ciprian Ciucu a subliniat faptul că nu este o soluție și că viziunea celor de la PNL este să fie descurajat traficul în centrul Capitalei printr-o politică de tarife a parcării corecte și prin eliberarea trotuarelor de mașini.

„Când am dublat, triplat prețul parcării, am eliberat centrul Clujului de autoturisme”, a subliniat Ovidiu Cîmpean, director de Dezvoltare în Primăria Cluj.

La final, consilierii generali PNL, alături de membrii Comisiei de Transport de la PNL București, au ridicat mâna în majoritate că sunt pentru a le oferi bucureștenilor alternative sănătoase la transportul cu mașina personală, așa cum se întâmplă în marile capitale europene, dar și în orașe civilizate din țară. Cum sunt Cluj și Oradea.

Florin Birta, primarul Municipiului Oradea, a povestit cum a reușit echipa PNL să schimbe fața orașului și să-l facă atât de atractiv pentru noi toți. La fel și Ovidiu Cîmpean, director de Dezvoltare în Primăria Cluj.

Acesta a vorbit despre mobilitatea urbană sustenabilă, dar și despre cât de importantă este dezvoltarea infrastructurii feroviare.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a punctat necesitatea dezvoltării infrastructurii pe zona de intrare în Capitală, pentru ca traficul venit  din zonele limitrofe să fie preluat rapid și oprit în parcări.

La eveniment a participat și Mihai Deneș, de la Go4Fun, care a mărturisit faptul că s-a mutat la Cluj de doi ani doar pentru că orașul este prieten cu bicicliștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *