În guvernările social-democrate şi în guvernarea Ciolacu avem cea mai mare alocare acordată Agriculturii

Adrian Chesnoiu
Adrian Chesnoiu

Deputatul PSD Adrian Chesnoiu a declarat luni că românii „o să aibă pâine”, pentru că în guvernările social-democrate şi în guvernarea Marcel Ciolacu „avem de-a face cu cea mai mare alocare acordată Agriculturii”.

„Asistăm astăzi, într-o zi de mare sărbătoare, Buna Vestire, la un circ obişnuit peste care credeam că vom trece măcar spre finalul mandatului nostru, pentru că nu facem altceva decât să pierdem timpul. (…) Aşa cum spuneam, fiind Buna Vestire, o să încep cu o veste bună – o să avem pâine, pentru că în guvernările social-democrate şi, acum, în guvernarea Marcel Ciolacu, avem de-a face cu cea mai mare alocare acordată Agriculturii, ca pion principal în securitatea statului român. Vorbim peste tot la televizor despre siguranţă naţională, despre cum trebuie să asigurăm alimente şi securitatea alimentară a poporului român, dar foarte puţin se vorbeşte despre soluţii şi mai mult despre ceea ce alţii nu sunt în stare să facă”, a spus Chesnoiu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii.

El a adăugat că, probabil, în continuare „va fi circ” în Parlament, dar cu asta nu sunt responsabili nici social-democraţii, nici liberalii, nici cei de la UDMR, ci „sunt responsabili cei care atunci când au fost la guvernare ne-au arătat cum nu se poate„.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: