Regele Charles al III-lea a evocat chestiuni precum mediul înconjurător şi pacea în tradiţionalul său mesaj de Crăciun, difuzat luni, al doilea de când a preluat tronul Regatului Unit, informează AFP.
„Avem grijă de Pământ pentru soarta copiilor copiilor noştri”, a declarat suveranul de 75 de ani în acest mesaj, înregistrat la Palatul Buckingham, în faţa unui brad „viu”, care a fost apoi replantat.
„De-a lungul vieţii mele, am fost atât de încântat să văd cum creşte gradul de conştientizare în legătură cu necesitatea de a proteja Pământul şi natura, întrucât ele sunt casa pe care o împărţim cu toţii”, a adăugat el.
Susţinător de lungă durată al conservării naturii, regele britanic rămâne foarte angajat în această problemă, în ciuda rezervei asociate cu titulatura sa. El a ţinut un discurs în deschiderea Conferinţei ONU de la Dubai (COP28), în care a cerut o „cotitură decisivă” în privinţa schimbărilor climatice, chiar în momentul în care guvernul conservator britanic al lui Rishi Sunak este acuzat inclusiv în rândul politicienilor din majoritatea guvernamentală că şi-a pierdut interesul faţă de problemele de mediu.
Salutând generozitatea oamenilor care îşi dedică viaţa celorlalţi, regele Charles al III-lea şi-a exprimat, de asemenea, în mesajul său de Crăciun, încântarea faţă de prezenţa voluntarilor la încoronarea sa şi a reginei Camilla la catedrala Westminster Abbey, pe 6 mai.
„Ei formează coloana vertebrală esenţială a societăţii noastre”, „prezenţa lor (…) a subliniat semnificaţia încoronării: mai presus de toate, un apel către noi toţi, să ne punem în slujba celorlalţi, să ne iubim şi să ne îngrijim de toţi oamenii”, a declarat suveranul britanic.
„Şi într-o perioadă de conflicte din ce în ce mai tragice în întreaga lume, mă rog pentru ca şi noi să putem face tot ce ne stă în putere pentru a ne proteja unii pe alţii”, a adăugat el, urându-le tuturor „un Crăciun paşnic pe pământ”, „astăzi şi întotdeauna”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News