Skip to content
Sănătate

În plină pandemie, România a pierdut 508 paturi ATI în 5 luni. Doar 1.024 de paturi destinate bolnavilor de Covid

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni că numărul paturilor ATI avizate de DSP şi dedicate pacienţilor COVID-19 era duminică, la nivel naţional, 1.024, doar 184 dintre acestea fiind în Bucureşti.

Şi asta în condiţiile în care la mijlocul lunii aprilie secretarul de stat Raed Arafat anunţat că în România erau disponibile 1.532 de paturi Covid.

La data de 19 septembrie 2021, la nivel naţional erau 1024 paturi ATI avizate de către DSP dedicate pacienţilor Covid- 19. Dintre acestea, 849 erau ocupate cu pacienţi. 18 dintre pacienţii de la ATI sunt minori. La nivelul municipiului Bucureşti, la data menţionată, regăsim 184 paturi ATI avizate DSP. Facem precizarea totuşi, ca parte din aceste paturi ATI destinate COVID-19 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2(obstetrică-ginecologie etc.)”, a transmis Grupul deComunicare Strategică.

Din totalul de 184 de paturi ATI din Bucureşti avizate de DSP, duminică erau ocupate 133.

La 13 aprilie, secretarul de stat Raed Arafat anunţa că România avea la acea dată un număr de 1.532 de paturi ATI, ceea ce înseamnă că în doar 5 luni, s-au „evaporat” peste 500.

În legătură cu paturile ATI disponibile. Cifrele se schimbă, sunt în dinamică. Dacă acum vă dau o cifră, peste 10 minute este alta. Astăzi am pierdut opt paturi pe care le-am pus în funcțiune sâmbătă. Au rămas, bineînțeles, cele de la Spitalul Foișor și tot ce a fost instalat suplimentar la Universitar, la Sf. Pantelimon, la Fundeni, deci peste tot unde s-au instalat. Cifrele de acum nu pot să vi le spun, dar pot să le comunic ulterior. Astăzi erau foarte puține paturi libere. Dacă am avut 1.532 de pacienți pe paturi ATI, deci cel puțin 1.532 de paturi există. Dacă la 1.532 de paturi am avut zero paturi libere, înseamnă că ăsta a fost numărul maxim pentru adulți. Dacă adăugăm la ele și copiii și cele de obstetrică-ginecologie, trecem peste 1.600, numai că noi astea nu le luăm în considerare, și luăm în considerare numai paturile care sunt de adulți”, spunea în aprilie Arafat.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *