În România nu avem nici cotă unică, nici progresivă, spune Mirela Adomnicăi (PSD)

Mirela Adomnicăi, deputată PSD
Mirela Adomnicăi, deputată PSD. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

Continuă disputa în coaliție privind cota de impozitare. Liberalii insistă pentru menținerea cotei unicem social-democrați susțin că o impozitare progresivă ar fi mai eficientă. Invitată la „Puterea Știrilor”, deputata PSD Mirela Adomnicăi i-a răspuns purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, care afirmase că impozitarea progresivă e „o iluzie”. Potrivit social-democratei, în realitate, în România nu e nici impozitare unică, nici progresivă, pentru că legea fiscală prevede numeroase excepții și tipuri de impozitare. Pe de altă parte, a fost de acord cu liberalul că o eventuală introducere a cotei progresive de la 1 ianuarie 2024 ar fi prematură.

PS News: Am văzut că PSD cere din nou înlocuirea cotei unice de impozitare, însă PNL nu susține această formă. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor, a declarat că impozitarea progresivă este o iluzie, un sistem de impozitare extrem de complicat, care sună bine doar în teorie. Conform acestuia, cota unică este cea mai prietenoasă formulă fiscală, iar în PNL nu se pune problema renunțării la cota unică.

Mirela Adomnicăi: Domnul Ionuţ Stroe a invocat un context electoral pentru această discuție și, sincer vă spun, dacă nu ar fi fost două teme și preocupări majore pentru Partidul Național Liberal în această perioadă, adică comasarea alegerilor și menținerea cotei unice, dacă vreți, ca simbol al dreptei românești, aș fi crezut în buna-credință. Partidului Social Democrat a venit cu analize, dar el a afirmat că nu se negociază cota unică din perspectiva Partidului Național Liberal. Eu vreau să vă reamintesc că și anul trecut și în anii dinainte, Partidul Social Democrat a ridicat această chestiune, o revenit la o cotă progresivă de impozitare, pentru că am studiat problema.

PS News: Care ar fi acum argumentele pentru revenirea la cota progresivă?

Mirela Adomnicăi: Noi avem cotă unică de impozitare din anul 2005, deci avem aproape 20 de ani de cotă unică de impozitare. Am documentat și eu subiectul, fiind jurist de profesie, nu economist, ca să pot discuta și în cunoștință de cauză și cu argumente din partea specialiștilor. Am văzut că în 2005, când am aplicat cota unică de impozitare după o impozitare progresivă haotică, inventată în democrație în anii ’90, când experimentam mai mult decât reformam, ponderea veniturilor din impozitele colectate pe cotă progresivă era undeva la 2,9%, după care a început să crească, într-adevăr, pe conformare voluntară. Anul trecut, ponderea în PIB a ceea ce înseamnă impozit pe venit a ajuns la 2,2% și n-am reușit să creăm nicio clasă de mijloc care, de fapt, ar fi trebuit să fie principala consecință a cotei unice de impozitare mai prietenoase. Pe de altă parte, noi nu suntem în situația în care să renunțăm la o cotă unică de impozitare, pentru că acum n-avem nici impozitare progresivă, nici cotă unică de impozitare. Avem tot felul de tipuri de impozite pe diverse tipuri de venituri. Conceptul de cotă unică înseamnă să ai aceeași cotă  de impozitare pe același tip de venit. Noi avem cote diferențiate de impozite pe salarii, pe dividende, scutiri de impozit pe anumite categorii de venituri, mă refer la IT, construcții și anumiți angajați în agricultură. Deci n-avem nici una, nici cealaltă. Sunt de acord cu domnul Stroe că este prematur să implementăm, să spunem de la 1 ianuarie 2024, impozitarea progresivă, pentru că încă nu este digitalizat și nu este pregătită infrastructura Ministerului de Finanțe, mai exact a ANAF-ului. A doua măsură, iar asta o spun și organismele financiare europene, până să decidem trecerea la impozitare progresivă, până să digitalizăm, noi trebuie să încetăm cu aceste excepții pe care le avem acum în ceea ce înseamnă impozitarea, pentru că nu mai avem cotă unică de impozitare. O asemenea discuție trebuie începută în cadrul coaliției, astfel încât să aibă predictibilitate și mediul de afaceri și toți cei care plătesc impozite în țara asta.

PS News: Dl. Ionuț Stroe spune așa: „Colectarea unei cote mai mici și unice la nivel de economie a adus mult mai mulți bani la buget decât această impozitare progresivă”. Deci, iată și argument.

Mirela Adomnicăi: V-am dat exemplu. Noi avem o problemă și vizavi de cea mai mică rată de impozitare din Uniunea Europeană. Eu am văzut și recomandarea Consiliului Fiscal. Domnul Dăianu a zis că dacă vrem să rămânem la o cotă unică de impozitare în condițiile date din România, trebuie să ajungem măcar la un 16%. Asta înseamnă iarăși o cotă unică, indiferent ce venituri sunt impozitate. Chiar mi-a atras atenția argumentul domnului Stroe, că este iluzorie impozitarea progresivă. Noi suntem printre ultimele țări din fostul bloc socialist care mai avem cotă unică de impozitare. Ne uităm spre Vest, se practică impozitarea progresivă. V-am zis că am studiat subiectul în Statele Unite.

PS News: Dacă ne uităm spre Vest, noi suntem cu mult în urmă în multe chestiuni. Să nu mai spun că suntem pe ultimul loc la capitolul digitalizare și multe alte domenii.

Mirela Adomnicăi: Zona de IT să știți că este foarte bine acoperită, din fericire, în ţară. Aceasta se datorează acelei excepții aplicate pe ceea ce înseamnă impozitare încă din 2002. Evident că modelul vestic ar trebui să-l avem în vedere. Noi ne dorim o țară ca afară.

PS News: Să şi implementăm astfel. Dacă merge bine în altă parte, de ce nu ar merge şi la noi, nu?

Mirela Adomnicăi: Ar trebui să ne dea de gândit de ce am mai rămas noi, Bulgaria, Ungaria, Estonia cu cotă unică de impozitare. Ar trebui să ne gândim și la acest aspect și măcar să începem să discutăm de principiu, cu simulări și cu decizii luate, dar cu aplicare ulterioară, tocmai pentru acea predictibilitate pe care, pe bună dreptate, și-o dorește mediul de afaceri.

Ionuț Stroe (PNL): „Această impozitare progresivă este o iluzie”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, consideră că impozitarea progresivă susţinută de PSD este „o iluzie”, un sistem de impozitare extrem de complicat, care sună bine doar în teorie. El a reluat afirmaţiile conform cărora nu se pune problema renunţării la cota unică, pentru că „PNL este cel care a introdus-o şi care o susţine în continuare”.

„Nu se pune problema renunţării la cota unică, pentru că PNL este cel care a introdus-o şi care o susţine în continuare. Cota unică, este foarte bine să ne aducem aminte, mai ales acum, a fost un instrument şi este în continuare care a funcţionat, a funcţionat în realitate, în economie, acolo unde contează. Este cea mai prietenoasă formulă fiscală, dacă putem să spunem aşa, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru firme. Colectarea unei cote mai mici şi unice la nivel de economie a adus mult mai mulţi bani la buget decât această impozitare progresivă, care văd că se regăseşte din ce în ce mai des în discursul PSD.

Acum, dacă vreţi o părere sinceră şi personală, această impozitare progresivă este o iluzie. Este un sistem de impozitare extrem de complicat, sună bine doar în teorie, îţi creează probabil iluzia că vei colecta mai mulţi bani la bugetul de stat, dar atenţie, ţările care au ajuns, apropo de comparaţiile astea care se fac în plan public, ţările care au ajuns la acest nivel de dezvoltare economică foarte bun au capacitatea să aplice aşa ceva, doar acelea”, a declarat Stroe, potrivit news.ro.

El a amintit şi promisiunile potrivit cărora nu vor fi instituite taxe şi impozite noi.

„Este un lucru pe care l-am asumat atât noi, liberalii, cât şi social-democraţii. Şi spre deosebire de alte idei abstracte, fără niciun fel de fundamentare, care sunt propuse doar la nivel public, cota unică a avut rezultate foarte clare şi încă are”, a afirmat el, enumerând printre rezultate simplificarea birocraţiei fiscale, încurajarea oamenilor de a face noi investiţii, conformarea fiscală a cât mai multora, care a adus mult mai mulţi bani la buget.

„Este foarte uşor să creşti impozitele la nivelul celor care produc foarte mult crezând că în felul acesta vei colecta bani mai mulţi la buget. Speranţa aceasta este falsă, vă spun sincer, pentru că practica ne-a arătat că, dimpotrivă, mai multe venituri ar putea fi ascunse, în condiţiile în care creşti taxarea. Şi în prezent, această cotă unică aduce bani şi taxe mici de la mult mai mulţi contribuabili. Aşa că, eu cred că deocamdată discuţia despre renunţarea la cota unică nu este una decât la nivel public, în niciun caz schimbarea programului de guvernare”, a conchis purtătorul de cuvânt al PNL.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL