Skip to content
Politică

În sfârșit o veste bună pentru poliţişti și militari. Modificări favorabile în sistemul de calcul al pensiilor

OUG 57/2015, contestată de foşti militari şi de poliţişti pentru că nu ar mai permite luarea în calcul la pensie a unor sporuri şi a altor drepturi băneşti temporare sau susceptibile de a fi introduse cu dedicaţie doar pentru un eşantion restrâns de beneficiari, a fost modificată în Comisia de buget-finanţe a Senatului.

Pensiile pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special ar putea fi calculate în cuantum de 80% din baza de calcul, în loc de 65%, iar pensia recalculată nu poate depăşi sută la sută din baza de calcul, potrivit unor amendamente adoptate marţi de Comisia pentru buget a Senatului.

Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de legea pensiilor de serviciu, de o pensie specială în cuantum de 80% din baza de calcul, potrivit unui amendament la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 57/2015, adoptat în Comisia de muncă.

Un alt amendament, adoptat de senatorii din Comisia pentru buget, prevede că pensia stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100% din baza de calcul.

OUG 57/2015 a fost contestată de foşti militari pentru că nu ar mai permite luarea în calcul a unor sporuri şi a altor drepturi băneşti temporare sau susceptibile de a fi introduse cu dedicaţie doar pentru un eşantion restrâns de beneficiari, pensiile urmând să fie calculate în funcţie de soldă sau salariul brut într-un interval de şase luni consecutive din ultimii cinci ani.

În forma iniţială a OUG 57/2015, formula de calcul pleacă de la o bază de 65% din salariu, la care se adăuga unu la sută pe an, după 25 de ani de vechime, procentajul putând creşte doar până la 85%, precizează romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *