„În slujba ţării”. Ciucă: „În armată este o disciplină a acceptării. În politică poate fi o disciplină a refuzului”

Foto Facebook

În volumul „În slujba ţării”, președintele PNL, Nicolae Ciucă, vorbeşte despre schimbările din viața sa din momentul în care a făcut pasul către mediul politic. Liderul liberalilor punctează faptul că a început să se confrunte cu scenarii diferite, cu etichete și atitudini de tot felul. „Ceea ce îmi doresc să prezint în cartea asta e omul din spatele numelui și al imaginii publice”, a precizat Ciucă.

„În ultimii ani, după ce am făcut pasul către politică, lucrurile s-au schimbat. În locul discreției pe care o deprinsesem, am căpătat o anumită notorietate. În jurul meu s-au construit scenarii, unii și alții, cu mai multă sau mai puțină bună credință, au lipit etichete, contexte diferite care necesită atitudini diferite.

Notorietatea e o resursă fără de care omul politic nu are relevanță!

Nu spun că e rău, la urma urmei, în politică, anonimatul nu dă nicio șansă, notorietatea e o resursă fără de care omul politic nu are relevanță.

Ceea ce se știe despre mine e numele meu și imaginea pe care ecranele televizoarelor, rețelele de socializare, știrile agențiilor și interpretările analiștilor o creează. Atribute pe care mass-media e obișnuită să le folosească pentru oamenii politici de carieră. Ceea ce îmi doresc să prezint în cartea asta e omul din spatele numelui și al imaginii publice. Un om mai puțin obișnuit, chiar atipic, nu mă feresc s-o spun, intrat în politică într-un context provocator, atipic la rândul lui.

Lista ofițerilor de rang înalt, cu o îndelungată carieră militară, care au intrat în politică și au ocupat funcții importante este restrânsă. De fiecare dată când, în momente cruciale pentru destinul românesc, armata a fost chemată să asigure stabilitatea țării, militarii și-au făcut datoria și au încredințat puterii civile conducerea statului”.

De asemenea, Nicolae Ciucă precizează că este conștient de faptul că oamenii își pun întrebarea dacă „experiența unui purtător de uniformă cu vipușcă de general nu intră cumva în contradicție cu tiparul de conduită al unui om politic?” subliniind faptul că orice activitate pe care un om o poate desfășura, dacă este făcută cu sinceritate și determinare, nu poate decât să aducă plus valoare societății.

„Eu am convingerea că pentru o persoană autentică și care nu vrea să se poarte altfel decât cum este, onest cu ceilalți, nu există asemenea contradicții. Preocupările, chiar dacă par din domenii diferite, cu reguli diferite, dacă poartă girul autenticității, pot înlătura nepotrivirile.

Sunt un om care se gândește de două ori înainte de a spune cuvinte pe care le-ar putea regreta

Mă comport ca un om ca toți oamenii, nu sunt pretențios, n-am simțit niciodată că în relația mea cu lumea, ea e cea care mi-a rămas datoare.

Am ales să-mi caut menirea, să fiu prezent și, ca atare, să răspund prezent fie că a fost vorba despre misiuni de luptă sau despre actul guvernării.

Am trecut în viață prin situații neobișnuite, am înfruntat neprevăzutul, am simțit gustul amar al deziluziilor și pe cel dulce al izbânzilor, dar îmi place să cred că am rămas un om cu capul pe umeri. Care se gândește de două ori înainte de a spune cuvinte pe care le-ar putea regreta”.

Nicolae Ciucă definește portretul său din carte ca fiind cel al omului din spatele microfoanelor și al ecranelor tv.

„Am fost, pe cât mi-a permis timpul, un cititor curios. Nu mi-am propus să fiu un scriitor, chiar dacă mi-ar fi plăcut să dialoghez cu ceilalți dincolo de coperțile cărților, cu gândurile adunate pe îndelete. Paginile care urmează nu sunt despre cel pe care v-ați obișnuit să-l vedeți la televizor sau despre care ați auzit vorbindu-se. Ele nu descriu imaginea mea publică.
Asta, din fericire sau din păcate, are cine s-o facă.

Nu se constituie nici într-un bilanț sau program electoral. Însă anul acesta, cel al unor mari opțiuni, este un bun prilej să intru într-un dialog sincer cu dumneavoastră, nu atât despre mine, cât despre noi, despre destinul românesc la această răscruce a vremurilor. În această carte sunt omul din spatele microfonului sau al ecranului”.

Funcțiile pe care Nicolae Ciucă le-a ocupat imediat după trecerea în rezervă au făcut ca, „fără să fi avut ani de experiență în spate, să fiu trimis în prima linie a luptei politice”, spune liderul liberalilor.

În politică, adevărata putere o dă încrederea

„Trecerea de la viața în uniformă la viața civilă n-a fost ușoară, cu atât mai mult cu cât ea s-a petrecut pe fundalul dramatic al pandemiei și al eforturilor de depășire a crizelor ce i-au urmat. Funcțiile pe care le-am ocupat imediat după trecerea în rezervă – cea de ministru al Apărării, și apoi de prim-ministru – au făcut ca, fără să fi avut ani de experiență în spate, să fiu trimis în prima linie a luptei politice. E drept că în politică lucrurile se petrec diferit. În armată există o disciplină a acceptării. În politică poate exista și o disciplină, dacă-i putem spune așa, a refuzului. În armată există o putere pe care o dau, mai ales, gradul și funcția. În politică, în schimb, adevărata putere o dă încrederea. Și, trebuie s-o spunem, ceea ce îi lipsește acum societății noastre este încrederea oamenilor în reprezentanții clasei politice. Încredere exprimată prin susținere și cuantificată prin vot. Nu votul în lipsă de altceva, sau împotriva a ceva, ci votul pentru ceva, care e un fel de a-ți pune soarta, cu nădejde, în mâinile cuiva”, mai spune autorul volumului „În slujba ţării” , Nicolae Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: