Skip to content
Politică

În spatele crizei apei din Bacău se ascunde un „rege al asfaltuluIui” austriac

municipiulbacau.ro

În spatele crizei apei din Bacău se ascunde un „rege al asfaltuluIui” austriac, care a primit mai multe contracte bănoase pentru realizarea a diverse tronsoane de autostrăzi din România.

Este vorba despre austriecii de la Strabag, constructorii conductei a cărei avarie a lăsat fără apă mai bine de o săptămână unul din cele mai mari oraşe din Moldova. Ei au încasat în ultimii ani peste un miliard de euro de la statul român. Compania a primit cel puţin 250 de contracte publice, majoritatea vizând proiecte majore de infrastructură, iar nemulţumirile autorităţilor cu privire la calitatea lucrărilor au rămas fără ecou, notează cei de la Jurnalul Național.

„Aducţiunea de apă din Bacău a fost atât de prost construită, încât avariile erau la ordinea zilei, iar oraşul rămânea frecvent fără apă şi câte două-trei zile”, comentează publicația menționată.

Strabag a primit de la statul român, din 2007 (anul din care Serviciul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP – ţine evidenţa achiziţiilor publice) până în 2018 peste 250 de contracte publice. Cele mai multe şi mai însemnate au venit de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR): 133 de milioane de euro în mai 2011, pentru un lot din Autostrada Orăştie- Sibiu; 89 milioane de euro în mai 2010 pentru modernizarea unui drum naţional din Argeş; 49 milioane de euro în noiembrie 2017 pentru lotul Târgu Mureş- Ungheni, din Autostrada Braşov-Oradea; 56 milioane euro în februarie 2015, pentru alt lot din Autostrada Braşov- Oradea etc. 1 miliard de euro este valoarea contractelor primite de Strabag în perioada 2007- 2018 în România.

Alte proiecte majore primite de Strabag au fost lucrări de 170 de milioane de euro, contractate de OMV Petrom SA în ianuarie 2014, precum şi construcţia infrastructurii Laserului de la Măgurele – 66 de milioane de euro, în mai 2013, de la Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *