Skip to content
Educație

În ultimele 24 de ore, doar 57 de COVID-19 la elevi şi profesori. Cîmpeanu: Scăderea sper să nu fie întâmplătoare

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, în ultimele 24 de ore, în şcoli s-au raportat doar 45 de cazuri de infectare în rândul elevilor şi 12 cazuri de infectare în rândul angajaţilor, în condiţiile în care în zilele trecute media zilnică era de 100 de elevi infectaţi.

Scăderea de astăzi la 45 sper să nu fie întâmplătoare şi să se menţină acest trend„, adaugă el. „Printre atâtea lucruri îngrijorătoare, campania de vaccinare a persoanelor din învăţământ evoluează, spun eu, foarte bine, pentru că la ora 18.30 un număr de 5.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, mai exact 4.965 de angajaţi din învăţământ au fost vaccinaţi, astăzi, în centrele dedicate personalului din învăţământ„, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi seară, într-o intervenţie la Antena 3.

" "
" "

El a menţionat că numărul dascălilor vaccinaţi va creşte, centrele fiind deschise până la ora 20. „Per total la această oră angajaţii din învăţământ vaccinaţi cu prima doză sau chiar şi cu rapelul sunt într-un număr de 70.000. Deci, cu alte cuvinte, s-au dovedit a fi foarte bine binevenită, oportună, necesară, această campanie de vaccinare dedicată personalului din şcolile româneşti şi apreciez încă o dată deschiderea pe care a manifestat-o CNCAV prin coordonatorul său, doctorul Valeriu Gheorghiţă„, a adăugat el.

Cîmpeanu a spus că vineri se vor deschide alte trei centre în Bistriţa-Năsăud, Ilfov şi Mureş, iar luni ultimele două în Cluj şi Arad. „Ne vom apropia, chiar vom depăşi media zilnică de 6.000, ştiut fiind faptul că cele 60.000 de persoane erau programate până pe data de 10 martie, deci suntem în acest grafic de vaccinare al personalului din învăţământ„, a afirmat el.

Cîmpeanu a anunţat că o altă veste bună este aceea că a scăzut numărul de infectări în şcoli. „În ultimele 24 de ore, în şcoli s-au raportat doar 45 de cazuri de infectare în rândul elevilor şi 12 cazuri de infectare în rândul personalului angajat din învăţământ. Comparăm cu media zilelor trecute, când aveam peste 100 de elevi infectaţi zilnic, scăderea de astăzi la 45 sper să nu fie întâmplătoare şi să se menţină acest trend„, a conchis Cîmpeanu.

Ministrul Educației a explicat cum ar putea fi afectate școlile de noua metodă de calcul a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, la nivelul fiecărei localități. Cîmpeanu a anunțat că noua formulă nu va afecta într-un mod semnificativ unităile de învățământ din orașele mari, iar un număr mic de școli ar putea ajunge în scenariul roșu, odată cu schimbare ratei de infectare din localitate și depășirea cifrei de 3 la mia de locuitori.

Această includere a focarelor va crea dificultăți mai mici în localitățile mari. Dacă este vorba de introducerea unui focar precum un cămin de bătrâni sau un spital într-o localitate mică din mediul rural sigur că va avea o incidență foarte mare și este posibil ca acea localitate să fie dusă direct în scenariul de carantină.

Nu același lucru se va întâmpla și în localitățile mari, deci introducerea focarelor în rata de infectare ar urma să nu efecteze atât de mult scenariul după care vor funcționa școlile (…) Scenariile sunt clar definite în acest moment (…) Această introducere a focarelor, noua modalitate de calcul a ratei de infectare nu va genera perturbări majore într-un număr semnificativ de școli din România. Sigur că da va ridica rate de infectare, va duce unele școli, dar foarte puține, într-un scenariu care să nu mai permită altceva decât prezența copiilor din grădinițe și a elevilor din învățământul primar. Repet nu vor fi multe, am făcut o diferență între cele două abordări, cu și fără focare, iar diferența nu va fi mare din fericire”, a mai spus ministrul.

" "

2 comentarii la “În ultimele 24 de ore, doar 57 de COVID-19 la elevi şi profesori. Cîmpeanu: Scăderea sper să nu fie întâmplătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *