Președintele Nicușor Dan a comentat luni seară acțiunea în instanță depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, împotriva Guvernului, în contextul restanțelor salariale ale magistraților. Șeful statului a afirmat că situația este rezultatul unor probleme acumulate în ultimul deceniu.
Potrivit președintelui, deși nu este normal ca statul să ajungă să datoreze sume uriașe, decidenții actuali sunt cei care trebuie să gestioneze consecințele, relatează News.ro.
„Tot timpul, nu plătesc cei care le‑au generat, cu 10–15 ani în urmă, plătesc cei care sunt în momentul acesta la decizie. Nu e normală toată această cavalcadă de procese”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a explicat că multe dintre litigiile câștigate în instanță de diverse categorii profesionale au pornit de la interpretări legislative care nu au fost corectate la timp.
„Un magistrat a interpretat o lege. Dacă a interpretat‑o într‑un sens care nu a fost prevăzut de legiuitor, înseamnă că legea trebuia corectată la momentul potrivit. Nu s‑a întâmplat asta 10 ani și acum noi plătim rezultatul acelor 10 ani”, a spus șeful statului.
Președintele a subliniat că statul nu ar trebui să ajungă în situația de a datora sume mari unor categorii sociale sau companii, însă realitatea bugetară impune limite clare.
„Evident că nu e normal ca statul să datoreze bani unor categorii sociale sau unor companii, cum e cazul plafonărilor la energie. Dar tot timpul e o balanță între ce trebuie să faci și câți bani ai în buget”, a mai spus Nicușor Dan.
Întrebat cum vede demersul ÎCCJ, Nicușor Dan a afirmat că instanța supremă a acționat în limitele legii:
„Este o instituție care și‑a exercitat un drept, asta pot să constat în momentul ăsta”.
Autor
-
Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










