Skip to content
Sănătate

Încă 113 medici specialiști ATI în spitalele din România. Ministrul Sănătății a emis ordinul

Inquam Photos/Virgil Simonescu

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a emis joi, 6 ianuarie, Ordinul cu privire la acordarea titlului de medic specialist ATI pentru un număr de 113 medici care au absolvit examenul de specialitate la 31 decembrie 2021 şi au finalizat stagiile de rezidentiat.

Ceilalti 48 de medici ATI care au absolvit examenul de specialitate, vor primi de asemenea, cu celeritate titlul de medic specialist după finalizarea stagiilor obligatorii.

Astfel, tinerii medici vor putea ocupa posturi în sistemul sanitar românesc într-un domeniu vital, cunoscut cu un deficit important de personal medical, arată un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

În urma consultării cu Preşedintele Comisiei de specialitate ATI, prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Ministerul Sănătăţii va solicita de urgenţă analiza statului de funcţii din secţiile ATI, pentru verificarea îndeplinirii normelor de personal prevăzute în OMS 1500/2009 care reglementează acest domeniu.

Ulterior, prin adaptarea statului de funcţii la prevederile ordinului se va corela creşterea numărului de posturi de medici, asistente medicale şi personal auxiliar contribuind astfel la creşterea capacităţii de răspuns a secţiilor ATI.

Conform sursei citate, tinerii medici specialişti vor avea posibilitatea să se angajeze pe perioada nedeterminată în spitalele din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *